Cărășenii trebuie să înfrunte cea mai călduroasă zi din lună: meteorologii anunță peste 40 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile ajung la cote-record şi în Capitală

Avertizarea de Cod Portocaliu se încheie de abia mâine pentru Caraș-Severin, astfel că, până vine weekendul, oamenii trebuie să înfrunte canicula de afară. Potrivit meteorologilor, mercurul din termometre va exploda astăzi și va depășit 40 de grade Celsius.

În timp ce autoritățile locale iau măsuri, ca să îi ajute pe oameni să treacă și de această zi, psihologii explică ce efecte au astfel de temperaturi asupra psihicului uman și cum se reflectă avertizările meteo în comportamentul oamenilor. „Odată cu corpul fizic, și psihicul are de suferit din cauza caniculei. Pe de o parte sunt efectele directe pe care temperaturile ridicate le au asupra omului, și anume: stări de agitație, senzația de confuzie, scăderea capacității de concentrare, ce în final pot conduce la epuizarea fizică și psihică”, explică psihologul Oana Erena.

Specialistul mai spune că, pe de altă parte, oamenii se confruntă cu efectele indirecte, produse de spaima generată de avertizările numeroase. „Omul devine mai atent la senzațiile pe care le resimte în corp și tinde să le exagereze și să le considere efecte produse de caniculă. Această stare de anxietate permanentă solicită extrem psihicul, creând o stare de atonie”, subliniază psihologul reșițean.

După ce autoritățile județene au trecut prin proba grea a inundațiilor, a căror pagubă se inventariază și la această oră, acum au bătăi de cap cu canicula.

De exemplu, la nivelul Reșiței, administrația locală vine în sprijinul oamenilor cu corturile de prim-ajutor. Acestea pot fi găsite în Centrul Civic și în Parcul Tricolorului și sunt căsuțe dublu-izolate, cu aer condiționat, pat și apă rece, cu program de lucru de la 11:00 și pâna la ora 18:00.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”