Campionul Feri Vaștag s-a întors fără captură de la prima partidă de vânătoare: „E criză și la mistreți!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul boxer român care a câştigat centura supremă în categoria sa a încercat să se impună și în fondul de vânătoare de la Fârliug în acest weekend, însă nu a reușit să doboare niciun mistreț. Asta în ciuda așteptărilor și a tehnicii de specialist pe care a dobândit-o în atâția ani de vânătoare. 

Vineri, dis-de-dimieață, campionul și-a luat pușca în spinare și a plecat la vânat mistreți, în fondul de la Fârliug. După o zi întreagă petrecută în pădure, rezultatul nu a fost cel dorit. „Nu am prins niciun mistreț de această dată. Sper să fie cu noroc data viitoare”, a declarat în această dimineață pentru „Adevărul de Seară” Reșița, campionul mondial, care de acum, fiecare duminică și-o va petrece în fondurile de vânătoare din județ.

„Chiar dacă nu s-a împușcat nimic, a fost o sărbătoare pentru toți vănătorii, iar agapa vânătoarească de la final, a fost foarte reușită. E criză și la mistreți, ce să-i facem?! Anul trecut am împușcat 3. Acum, suntem vânători care ținem cu mediul”, spune multiplul campion mondial.

Chiar dacă uppercut-urile şi cârligele de corp din ringul de box, nu l-au inspirat pe pugilist în acest weekend, nu și-a pierdut simțul umorului și nici nu s-a întristat prea tare. 

Și vânător, și pescar
„La pescuit mergeam de când eram copil. Prindeam raci, mergeam la peşte pentru că tot timpul mi-a plăcut natura. Mergeam pe dealuri, făceam colibe, nu stăteam deloc acasă.

Nu mă laud cu peşti mari, dar am prins mulţi. Vânător sunt din 1996, dar abia când am revenit acasă am avut timp cu adevărat pentru asta. În zona asta de deal, mistreții nu sunt aşa de mari, dar sunt destul de mulţi şi asta e important. Vânez doar mistreţi, la capre, fazani sau vulpe nu trag”, spune fostul mare pugilist.

Invazie de vânători
Cei 2.200 de vânători autorizați din județ sunt fericiți pentru că, în sfârșit, s-a deschis sezonul de vânătoare. În Caraș-Severin sunt 51 de fonduri de vânătoare, astfel că mistreții simt deja urma pericolului și praful de la focurile de armă. Dacă vânătorii reușesc să și captureze ceva, pot lua acasă „marfa” vânată în păduri.


Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită