Bocşenii fac naveta cu taximetre-pirat pe drumul care le leagă oraşul de Reşiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taximetriştii au fost verificaţi

Şoferii care practică taximetria între Reşiţa şi Bocşa uită frecvent să pornească aparatele de taxat. Traşi pe dreapta ca urmare a unei acţiuni a poliţiştilor cărăşeni derulată împreună cu inspectorii de la Protecţia Consumatorului, aceştia au găsit explicaţii dintre cele mai hilare atunci când au trebuit să justifice neregulile depistate.

Aparate de taxat defecte sau nepuse în funcţiune, neeliberarea bonurilor fiscale sau actele necorespunzătoare sunt doar câteva dintre neregulile depistate de poliţişti la taximetrele care circulă pe traseul Bocşa-Reşiţa. În doar două ore, au fost trase pe dreapta câteva zeci de taximetre, aproape jumătate dintre acesta circulând cu încălcarea legii.
“Serviciul Rutier al judeţului Caraş-Severin, împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au organizat şi efectuat o acţiune pe raza oraşului Bocşa pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie. Cu această ocazie, am aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale, amenda fiind cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei. În plus, am ridicat cu această ocazie un număr de patru certificate profesionale”, a declarat subinspectorul Poliţiei Rutiere Caraş-Severin, Radu Ştefan.
Nervi în mijlocul drumului
   “Numai pe mine mă vânează! Am să dau foc la maşini. Fac de zece ani taxi în oraşul ăsta şi numai mie mi se întâmplă asta”, a strigat Erina Constatin, administrator al unei firme de taxi, chiar în mijlocul drumului. Omul era supărat foc, acuzând că inspectorii Primăriei Bocşa i-au avertizat pe ceilalţi operatori de taximetrie cu privire la controlul Poliţiei. Pe dreapta au fost traşi însă taximetrişti de la mai multe firme transportatoare, acuzaţiile lui Erina fiind partial demontate.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”