Bicicliştii şi skaterii din Reşiţa sunt scoşi în afara legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii care sunt amendaţi pentru că se plimbă cu bicicleta pe domeniul public se revoltă împotriva deciziei autorităţilor. Deşi în Parcul Copilului sunt montate obstacole pentru pasionaţii acestor sporturi, tinerii care le folosesc pot fi sancţionaţi, conform unei hotărâri de consiliu local.

Dacă ai peste 14 ani şi vrei să te plimbi cu bicicleta sau cu skate-ul, rişti să fii amendat dacă o faci pe domeniul public. Asta spune o hotărâre absurdă de consiliul local, care le interzice tinerilor să se dea cu bicicleta sau cu rolele în parcurile oraşului.

„Nu avem voie să mergem cu bicicletele în niciun parc, pe stradă avem probleme cu şoferii, iar pe trotuare nu avem loc. Nu mi se pare normal să fiu tot timpul luat la rost de oamenii legii şi să nu am posibilitatea să practic sportul care-mi place“, s-a revoltat Denis Adelmann, de 16 ani din Reşiţa.

Pentru că nu au respectat legea, unii dintre ei au luat primele amenzi. „Este o adevărată nebunie cu această lege locală. Eu am primit la începutul anului o amendă de 150 de lei“, a spus Alex Jivan, de 19 ani. Tinerii cer anularea acestei decizii, pentru că se simt discriminaţi. „Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei de Consiliu Local în data de 28 ianuarie 2010“, a explicat Roxana Zvarici, din cadrul biroului de presă al Primăriei Reşiţa. Absurdul deciziei însă merge şi mai departe. Acum cinci ani, în „Parcul Copilului“ din zona Intim, s-au amenajat obstacole pentru pasionaţii acestui sport, dar cum accesul este interzis în parcuri, nu mai are cine să le folosească. Astfel că, obstacolele respective au devenit „tobogane“ improvizate pentru cei mici. Până când aleşii le oferă tinerilor o alternativă, aceştia încalcă legea pe riscul lor. Bikerii sunt hotărâţi chiar să organizeze un protest, pentru că, spun ei, oficialii de la Primărie nu le iau în seamnă doleanţele.

Răspuns evaziv
Aleşii locali spus că au luat această decizie, ca să îi protejeze pe bătrânii şi pe minorii care ies în parc, la plimbare. Consilierii îşi scuză decizia prin faptul că, oricum, pe viitor vor construi piste pentru biciclete în oraşul de pe Bârzava. „Pe viitor vom face demersuri, ca pe viitor să mulţumim toate categoriile sociale care se plimbă prin parcurile Reşiţei”, a declarat Ioan Benga, consilier local al oraşului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort