Au băgat spaima în gugulani. I-au lăsat fără țuică și cazane, dar acum au ajuns în arestul poliției

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gugulanii au rămas fără țuică și cazanele de preparat produsul

Șase tineri din Caransebeș s-au pus pe dat spargeri la casele oamenilor din peste zece localități. Acești au acționat organizat, un an întreg, iar obiectivul lor a fost să ajungă la cazanele de țuică ale oamenilor. Bonus la acestea, au mai furat și țuica făcută de gugulani, care sunt recunoscuți pentru bunătatea produsului.  

Polițiștii din Caransebeș au reuşit să îi rețină pe tinerii care din octombrie 2010 au început să le fure gugulanilor cazanele și țuica din case. „În perioada octombrie 2010 – octombrie 2011, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea mai multor furturi de cazane de preparat ţuică şi componente din cupru, comise pe raza localităţilor Păltiniş, Goleţ, Poiana Buchin, Borlova, Armeniş, Teregova, Cornea, Iablaniţa, dar şi pe raza municipiului Caransebeş şi Oţelu Roşu”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În total, au fost furat 12 cazane, iar prejudiciul total este în valoare de aproximativ 280.000 de lei.  Deși spargerile au fost înregistrate inițial cu autor necunoscut, lunile de investigaţii au condus la identificarea suspecţilor. Aceştia sunt o gașcă formată din șase tineri, cu vârste cuprinse între 25 și 48 de ani, cu toţii din Caransebeş.

„În cadrul cercetărilor efectuate s-a constatat că au mai fost sustrase şi alte componente de cupru de la o societate comercială din localitatea Bucova, dar şi 270 kg de deşeuri neferoase din magazia unei staţii CFR”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Judecătoria Caransebeş a emis pe numele a trei dintre tineri mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar un altul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Cei patru sunt acum în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil