ABERAŢIE: Trei zile de concediu pe malul lacului Văliug costă cât şapte în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi cărăşeni ocolesc locurile de vis din judeţ din cauza preţurilor exorbitante şi condiţiilor modeste. Staţiunile de la poalele Semenicului au devenit destinaţii de lux pentru turistul de rând, care preferă plajele mai ieftine din Grecia, Turcia sau Bulgaria.

În aceste zile caniculare, când mercurul din termometre urcă până la 34 de grade şi chiar mai sus, lacurile din zona Semenic ar trebui să reprezinte refugiul ideal pentru mii de turişti. Nu se întâmplă însă aşa, pentru că, după ce îţi faci praf maşina în cei puţin peste 20 de kilometri care leagă Reşiţa de Văliug, constaţi că proprietarii de pensiuni şi hotelierii din zonă iau şi pielea de pe tine.
Cheful de distracţie îţi piere imediat ce constaţi că pentru trei zile pe malul Lacului Gozna plăteşti mai mult decât cer unele agenţii de turism pentru un sejur de o săptămână pe plajele fierbinţi din Grecia, Turcia sau Bulgaria.

FOTOREPORTAJ Cum a pierdut turismul românesc meciul cu Grecia: Mamaia s-a mutat la Marea Egee

Preţuri care sfidează criza

La hotelul Rândunica, spre exemplu, o noapte de cazare într-o camera cu două paturi, cu mic dejun inclus, costă 120 de lei. Hotelul Claris vine în întâmpinarea clienţilor cu o ofertă specială pentru petrecerea concediului. Cei care aleg un sejur de şapte zile cu demipensiune, al cărui preţ porneşte de la 100 de euro de persoană, primesc drept bonus încă două nopţi de cazare. Chiar şi aşa, preţul nu poate rivaliza cu ofertele lansate de vecinii bulgari, de greci şi chiar de turci, care vin cu servicii de foarte bună calitate. La pensiunea Gasthof Tirol, probabil cel mai frumos loc de pe malul Lacului Gozna, preţurile cresc odată cu condiţiile şi confortul, astfel că un weekend petrecut acolo presupune o cheltuială considerabilă. Pentru cei mai strâmtoraţi la buzunar există mai multe căsuţe de lemn. Aici condiţiile nu sunt chiar cele mai grozave, dar o noapte de cazare pentru două persoane costă între 50 şi 60 de lei.

În schimb, agenţiile de turism se întrec în această perioadă cu oferte care mai de care mai atrăgătoare. O vacanţă de o săptămână în Grecia, la Paralia Katerini sau Olimpic Beach, cu cazare, masă şi transport inclus, poate să coste chiar mai puţin de 120 de euro.

Meniu sărăcăcios sau la preţuri de lux
Turiştii care stau pe pontoanele lacului Văliug au foarte puţine variante ca să mănânce prânzul sau cina. Meniurile au două sau trei feluri de mâncare pe care dacă le ceri trebuie să le aştepţi cel puţin o oră. "Am cerut gulaş şi doi mici. Am întrebat după aproape o oră ce se întâmplă cu comanda mea şi chelneriţa mi-a spus că a uitat, dar că mă serveşte imediat. Am primit un gulaş care cred că era de două zile şi doi mici în sânge, pe care nu i-am putut mânca. Am mâncat în final o pungă de alune", a spus o tânără din Timişoara care a mai povestit că în final, seara, a mers la un foc de tabără alături de alţi timişoreni veniţi cu cortul în zona Văliug şi care erau aprovizionaţi cu produse din supermarketuri.

Alte variante pe care turiştii le au la dispoziţie sunt pensiunile care au şi restaurant, dar preţurile sunt foarte mari. O ciorbă costă cel puţin 10 lei, iar dacă vrei smântână, ardei iute şi pâine, mai plăteşti cel puţin cinci lei în plus. Friptura cu garnitură şi salată costă cel puţin 25 de lei, iar un desert cu trei cupe de îngheţată începe de la 8 lei. Pe lângă mâncare, alţi bani se duc pe o sticlă de apă, o bere sau o cafea, astfel că nota de plată pentru o persoană depăşeşte 50 de lei.

Nicio zonă amenajată pentru camping
Cea mai frumoasă zonă din Banatul de munte care are un imens potenţial turistic este ignorată atât de autorităţile locale, cât şi de privaţi. Nu există nicio zonă de camping amenajată în care turiştii să poată beneficia de un teren îngrijit, de curent electric, de duşuri şi wc, de pubele de gunoi sau locuri speciale pentru grătare. Investiţia nu ar fi foarte mare pentru un astfel de loc. Turiştii se aşează acum unde vor cu cortul, parchează fiecare unde are chef şi fiecare taie lemn din pădure după bunul plac. Şi dacă vrei să plăteşti pentru a beneficia de anumite condiţii nu ai cui sau unde.

Preţuri umflate pe malul lacului
Cine vrea să facă plajă şi să facă baie în lac are puţine variante. Fie stă pe pontoane care sunt construite de pe vremea comuniştilor şi sunt puţin îngrijite, fie alege variantele unde sunt condiţii moderne dar la preţuri foarte mari. Ultima varianta o oferă Casa Baraj, unde intrarea costă 10 lei, un şezlong costă alţi 10 lei, adică 20 de lei de persoană. Două şezlonguri pe malul oceanului Atlantic, în Insulele Canare, costă cel mult 15 lei de persoană, în Grecia, în staţiunea Paralia Katerini, sunt plaje pe care dacă ai consumat o apă sau un suc primeşti şezlong gratuit.
Tot la Casa Baraj o apă minerală la 500 ml, una dintre cele mai ieftine în supermarket, costă 5 lei, iar o bere de la dozator, la 400 ml, costă 5 lei.

Mulţi turişti plătesc intrarea şi un şezlong, dar pentru a scădea din cheltuieli vin cu băutură cumpărată de la magazinele din Reşiţa şi cu mâncare la pachet.

Am urcat la Văliug pentru a scăpa de caniculă. Nu ne cazăm aici pentru că e scump.
Marcel Ştiube, turist


Preţul pentru Grecia este de 110 euro, pentru şapte nopţi de cazare, transport şi trei mese pe zi.
Andrei Gheorghe, agent turism

VEZI GALERIE FOTO

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor