Vocea Olteniei: Ţara fără capital. Cumetria, la local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am fost pe drumuri în ultimele weekenduri, împărţind invitaţii pentru nunta de pe 7 mai. Din goana maşinii, câmpuri colorate, corcoduşi înfloriţi până la obrăznicie, ciurde de capre şi oi, cai dormind pe dealuri.

Troiţe şi mănăstiri, un „ateneu sătesc”, la Prundeni, gospodari care arau sau tăiau viţa. Orăşele cu magazine Penny şi copii pe trotinete, zidurile fostelor fabrici de pe care nu s-a şters „Trăiască Partidul Comunist Român, Forţa Conducătoare a Republicii Socialiste România”. Cozi la pui de-o zi, în Filiaşi, pădure fără copaci la marginea Alexandriei.

Întâlniri cu verişoare pe care nu le văzusem de ani, întâmplări depănate de naşu’ Alex din cei şapte ani de medicină în Urgenţă şi constatarea bruscă, în toiul veseliei debordante: „Copiii mor senini. Adulţii, crispaţi”. Şi iar sate sărace, vilele capitaliştilor rapace sau ale ţiganilor (la Strehaia şi Buzescu), explozia bănuţilor pe pajişti înverzite, terenuri nelucrate din lipsă de capital.

Şi amintirea cuvintelor entuziaste ale kvenului Jan Egil: „Sunteţi foarte bogaţi! Aveţi un pământ minunat! Să nu-l vindeţi, să nu-i lăsaţi să pună chimicale”, răsărită în timp ce îl găseam pe nenea Pavel semănând lucernă în grădina lui din Orleşti. Sau pe unchiul Gheorghe, şi el octogenar, răsădind castraveţi în curte, la Roşiorii de Vede.

Gata să ia o pauză, bucuros de oaspeţi, pentru a ne spune, la un pahar, poveşti de când lucra la jupân, din război sau de mai apoi, când ducea în Bulgaria două rusoaice din Comisia Aliată. Întors însă şi către prezent, luând cu grijă plicul alb în palmele murdare de pământ: „Cumetria o ţineţi la local?”

Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu