Râmnicu Vâlcea: Valentin Drăgan, informaticianul „de aur” de la Şcoala cu Ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Drăgan a obţinut cel mai mare punctaj la Olimpiada Naţională de Informatică

Olimpic la matematică, a „virat" către informatică şi a devenit olimpic naţional, obţinând cel mai mare punctaj din ţară. A vizitat China, unde studiază fratele său, şi el pasionat de informatică.

Valentin s-a născut într-o familie din localitatea doljeană Mârşani. Când avea câţiva anişori părinţii lui s-au stabilit definitiv la Râmnicu Vâlcea, iar Valentin a fost înscris la Şcola „Cu Ceas", cum mai este cunoscută unitatea la care învaţă în prezent. „În clasele primare îmi plăcea tare mult matematica, iar în clasa a IV-a am luat primul premiu la un concurs IMAC organizat la nivelul şcolii. Ştiinţa matematicii mi-a fost predată de profesori foarte buni, precum Paul Dumitrescu, apoi Ştefan Smărăndoiu. Cum fratele meu mai mare, Robert, era pe atunci elev la Colegiul de Informatică Matei Basarab şi era olimpic naţional la informatică, am lăsat un pic mai moale matematica şi am început să aprofundez studiul informaticii", ne povesteşte.


Cel mai bun elev informatician


Calificat la Olimpiada Naţională de Informatică, Valentin a ratat în clasa a V-a premiul doi pe ţară dintr-o „boacănă" cum îi place să spună, obţinând doar locul VI. A contrabalansat seria succeselor, obţinând anul trecut Marele premiu la Concursul de Informatică Micul Gates. „În aprilie, anul acesta, la Olimpiada Naţională de Informatică desfăşurată la Piatra Neamţ am luat premiul I având cel mai mare punctaj pe ţară. Subiectele au fost în general uşoare, doar cel de departajare a fost mai complicat. Pentru anul viitor mi-am propus să prind lotul naţional lărgit de informatică care se pregăteşte pentru balcaniadă" , se destăinuie.


Un as al limbajului infinit al logicii


Pentru a se menţine în topul celor mai buni informaticieni din ţară, Valentin se pregăteşte câte trei-patru ore pe zi la informatică, iar în wekeend, toată ziua. Îi are ca profesori pe Andreea Bonciu, dar şi pe Ana Maria Arişanu, de numele căreia sunt legate rezultate de excepţie ale informaticienilor români la concursuri internaţionale. „În informatică există limbaje de programare, dar dacă te gândeşti bine există doar unul singur, al logicii, care este infinit şi în care poţi face orice", rezumă în câteva cuvinte universul informaticii.


Şi-a vizitat fratele aflat la studii, în China


Pentru că fratele său, Robert, a studiat , printr-o bursă, informatica în Anglia, iar acum se află într-un schimb de experienţă în China, la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din Hong Kong, Valentin a avut ocazia să meargă pentru prima oară în „ţara contrastelor". „Am stat o săptămână în China, iar prima impresie care mi-au lăsat-o a fost că chinezii sunt nişte oameni foarte duri. Este o aparenţă pentru că, în realitate, sunt vorbăreţi şi se poate discuta, în engleză, cu cei care ştiu această limbă. Cât despre mâncarea lor, să nu mă întrebi ce am mâncat că nici eu nu ştiu!", se distrează Valentin.


Întrebări şi răspunsuri


Crezi că viitorul aparţine informaticii?
V.D. Viitorul nu poate fi conceput fără tehnologie, iar viaţa fără aportul informaticii nu va mai fi posibilă. Statele lumii extrem de dezvoltate au o informatică de înalt nivel.
Tu vei rămâne sau nu în România?
V.D. Opţiunile mele pentru viitor sunt să ajung în Anglia sau SUA. România nu îţi dă posibilitatea să îţi dezvolţi abilităţile aşa cum se întâmplă într-o ţară străină, chiar dacă şi aici sunt copii foarte inteligenţi.


profil
NĂSCUT: 8 iulie 1998, la Craiova
STUDII. Elev în clasa a VI-a D la Şcoala Take Ionescu, din Râmnicu Vâlcea
IDEAL. Să lucreze în programare în SUA sau Anglia


Ce-i place
Se relaxează ascultând muzică, în general rock, dar nu din cel foarte agresiv. A călătorit înTurcia dar şi în îndepărtata Chină, de unde a venit cu tolba plină cu amintiri. Joacă fotbal şi vara asta vrea să înveţe să înoate.
Nu-i place
De fiecare dată are un „ghimpe" împotriva lăudăroşilor, a celor care fac prea multe „valuri" în jurul lor. Nu agreează nedreptatea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani