Râmnicu Vâlcea: FOTO: Aglomeraţie şi zgomot/ Oraşul se transformă din nou în mega-şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Calea lui Traian s-a reluat asfaltarea, o parte din centru este ocupat de construcţia unui nou pod, iar borduriada a revenit în forţă. Râmnicenii vor avea de suportat încă o vară zgomotoasă şi aglomerată

Odată cu sosirea timpului bun râmnicenii s-au trezit în praf, zgomot şi aglomeraţie. Dacă majoritatea locatarilor din zona centrală credeau că au scăpat de şantierele de sub balcoane s-au înşelat. Recent au început lucrările de asfaltare a zonei de sud a Căii lui Traian. Edilii susţin că partea cuprinsă între Podul Vinerii Mari şi Colegiul Economic nu a putut fi asflatată anul trecut din cauza vremii nefavorabile. Acum proiectul în valoare de 17, 3 milioane de lei merge mai departe, acesta incluzând şi pavarea trotuarelor din zona centrală cu pavele din granit. În acelaşi timp a început şi construcţia unui nou sens giratoriu, la intersecţia străzilor Calea lui Traian cu Dacia.

Asfaltare pe Nicolae Titulescu

Potrivit autorităţilor locale această lucrare face parte din proiectul reabilitării principalei artere din oraş. „Urmează un alt sens girtatoriu la intersecţia cu strada Mihai Eminescu, în faţa sediului IPJ. Şi acela va fi realizat în următoarea perioadă. În total vor fi şase sensuri giratorii pe Calea lui Traian care vor ajuta la decongestionarea traficului", explică primarul Romeo Rădulescu

Calea lui Traian, ciuruită de lucrări

Lucrări de 1,5 milioane la sistemul alimentare cu apă


Şi pentru că un şantier nu vine niciodată singur, edilii promit că în această vară se va lucra şi la reţelele de alimentare cu apă ce trec pe sub Calea lui Traian. Viceprimarul Cosmin Constantinescu, edilul care se ocupă de acest proiect susţine însă că firmele câştigătoare ale licitaţiei vor folosi un sistem de lucru care nu va deranja traficul.

Trotuarele sunt blocate

„Se va lucra prin torcretare, este un sistem nou, iar circulaţia nu va avea de suferit", dă asigurări vicele de la primăria Râmnicului. Calea lui Traian nu este însă singura zonă pe care râmnicenii vor găsi utilaje şi muncitori. În prezent se lucrează pe Nicolae Titulescu la refacerea asfaltului, iar în Ostroveni va începe aceeaşi reabilitare a sistemului de alimentare cu apă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa