Râmnicu Vâlcea: Autorităţile nu au bani să promoveze turismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea balneară Călimăneşti

Delegaţiile de străini care vin în Râmnicu Vâlcea şi sunt interesate de turism nu au posibilitatea să vadă imagini cu obiectivele pe care le pot vizita.

  Mănăstirile, staţiunile balneare şi parcurile naţionale din judeţ nu pot fi prezentate străiniilor care calcă pragul instituţiilor vâlcene. „Când vin delegaţii de străini, dăm din colţ în colţ că nu avem albume şi reviste cu poze să le arătăm când ne întreabă de potenţialul turistic al judeţului", spune Petre Ungureanu, prefectul judeţului Vâlcea. Instituţia nu are pliante, ilustrate şi reviste pentru că nu au fost fonduri pentru a face reclamă turismului. Tot acesta a precizat că înstituţia încearcă să obţină bani europeni printr-un proiect. „Încercăm să obţinem un milion de lei pentru a promova turismul într-o revistă de specialitate. Dacă prindem finanţarea, în jurul sărbătorilor Pascale o să iasă primul număr în 10.000 de exemplare. Revista va fi şi în limba română şi în engleză şi o să poromovăm în ea tot ce ţine de turism", a spus Ungureanu.


Zeci de obiective turistice


 „Vâlcea are toate formele de relief şi ca peisaj poţi să vezi tot ce vrei. Are staţiuni balneare dar păcat că le-au lăsat în paragină. La mănâstiri, judeţul e pe locul doi pe ţară, după Moldova", a menţionat profesorul Ion Marinescu, de 39 de ani, din Râmnicu Vâlcea. Printre obiectivele care pot fi vizitate în Vâlcea sunt: staţiunile balneare, Călimăneşti-Căciulata, Băile-Olăneşti, Băile- Govora şi Ocnele Mari şi zonele montane din Ţara Loviştei, Valea Lotrului, Voineasa, Vidra şi Obârşia Lotrului. Mai poate fi văzută ceramica din zona Horezu, culele de la Măldăreşti, Muzeul Trovanţilor, mănăstirile, parcurile naţionale Buila-Vânturariţa şi Cozia şi Muzeul Satului Vâlcean.


Promovare doar la târguri


 Cu toate că nu sunt ilustrate cu obiectivele turistice în instituţii, turismul din Vâlcea e promovat la târgurile regionale şi naţionale, anul acesta şi în 2011, în cadrul unui proiect al Consiliului Judeţean (CJ), finanţat de Uniunea Europeană. Valoarea proiectului e de aproape 600.000 lei, dar materialele de promovare tipărite şi pe suport electronic sunt distribuite doar în cadrul târgurilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume