Povestea fabuloasă a lui Petrache Poenaru, românul care a inventat stiloul. „Un condei portăreț, fără sfârșit...”

Pe 10 ianuarie se împlinesc 225 de ani de la nașterea lui Petrache Poenaru, cărturarul român care a brevetat primul stilou din lume cu rezervor propriu de cerneală. Vâlceanul a avut un rol important în dezvoltarea învățământului românesc.

Inginerul, pedagogul și inventatorul Petrache Poenaru s-a născut în 1799 în satul Beneşti (din localitatea Bălceşti, judeţul Vâlcea). De mic copil a dovedit o inteligență și o curiozitate aparte spre cunoaștere. A urmat primii ani de școală la Craiova. Și-a continut studiile la Bucureşti, la Sfântul Sava și la Academia grecească de la Măgureanu, unde a fost elevul lui Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învățământului din Țara Românească. Devine ulterior profesor și coleg cu maestrul său la Sfântul Sava.

 În această perioadă îl cunoaște pe Tudor Vladimirescu și i se alătură în revoluție împreună cu fratele său, Gheorghe Poenaru. Acesta devine pandur, iar Petrache ajunge grămătic în cancelaria lui Tudor, unde a participat la toate consfătuirile în calitate de secretar. Istoricul Nicolae Iorga afirmă despre Petrache Poenaru că „fusese la 1821 redactorul scrisorilor lui Tudor Vladimirescu, în acele luni de zile cît acesta fu Domnul Țăranilor”. Foaia de propagandă a armatei lui Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a însemnat primul ziar românesc de propagandă.

După moartea acestuia, pleacă să studieze la Viena, iar apoi la Paris, fiind ajutat la început de cunoscuți și de rude. Petrache Poenaru a fost însetat de carte. Pentru că nu avea bani, într-o scrisoare adresată binefăcătorilor săi, Petrache spunea, conform istoricului George Potra, că este gata a se vinde rob numai să-și poată continua studiile.

„M-ași fi dus acum singur la București să caz la picioarele Eforilor Școalelor, să mă dau rob a sluji în toată viața în școalele Patriei, numai ca să-mi înlesnească sporirea învățăturei ce am început”, preciza Poenaru.

Într-un final primește bursă din partea statului și își continuă cu brio studiile. De la Viena pleacă la Paris unde a urmat cursuri de inginerie, mineralogie și geologie.

„Condeiul portăreţ fără sfârşit”, brevetat în urmă cu 196 de ani

Nevoia de a scrie mai ușor l-a determinat pe tânărul Petrache Poenaru să inventeze un mijloc de scris. Așa se face că, la 25 mai 1827, Biroul de Manufacturi al Ministerului de Interne din Franța îi acordă Brevetul de invenție nr. 3208 „pour une plume sans fin portative s`alimentent d`encre”, în traducere „un condei portăreț, fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”.

Este și actul prin care a luat naștere stiloul. Sistemul său de a împinge cerneala spre vârful în care era montată peniţa, prin uşoara apăsare a ţevii, va duce mai târziu la inventarea pistonului. Fabricarea stiloului inventat de Poenaru şi punerea lui în comerţ ar fi scurtat mult timpul până la realizarea pistonului. Poenaru însă n-a reuşit valorificarea invenţiei sale.

Pe parcursul celor aproape 10 ani petrecuți la studii în Occident, Poenaru a pus accent și pe învățătura practică în diferite fabrici și ferme agricole din Franța. Într-o scrisoare din 29 octombrie 1828, Petrache Poenaru preciza cu entuziasm: „până acum m-am îndeletnicit mult de fisică, chimie, mehanică și la iconomia rurală; am vizitarisit multe fabrici și am făcut însemnare, dessin, cu de-amănuntul de mehanismul fieștecăria fabrici sau unele trebuincioase în pământul nostru, precum sînt: mașini de prelucrarea pieilor, lânii și al inului, mori umblătoare prin puterea apei, dobitoacelor sau aburilor; mașini pentru fabricația zahărului de sfecle, industrie nouă și foarte productivă: pluguri iconomicoase și alte mărunte unele arătoare”.

În timpul acestor studii a învățat mai multe limbi străini: greaca, germana, franceza, latina, italiana și engleza.

Primul român care a călătorit cu trenul

La 15 septembrie 1830 se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool şi Manchester. Ulterior, tânărul Petrache Poenaru, aflat în călătorie de studii în Anglia, spunea: „De la Manchester m-am dus la Liverpool și am făcut voiajul într-un mod cu totul nou, care e una din minunile timpului. (…) Douăzeci de vagoane, legate unul de altul și purtând 240 de persoane, sânt trase toate deodată de o singură mașină cu aburi și așa de repede înaintează trenul încât cel mai bun cal de curse nu l-ar putea urma în galop forțat”.

Către sfârşitul anului 1831, când s-a întors în Ţara Românească, a fost numit inspector al şcolilor şi profesor de fizică şi geometrie la Colegiul „Sf. Sava”, iar în septembrie 1832 a devenit director al Eforiei Școalelor Naționale, un fel de ministru al Învățământului actual.

„Fericirea unui neam atârnă de buna creștere a tinerimii”

Tânărul dascăl a participat la întocmirea Regulamentului şcolilor şi la organizarea învăţământului orăşenesc şi al celui sătesc, încercând să convingă autorităţile vremii de necesitatea instruirii copiilor de țărani.

„Fericirea unui neam atârnă de buna creștere a tinerimii”, spunea Petrache Poenaru, cu ocazia examenului de sfârșit de an școlar la Colegiul Sf. Sava, în 1832. Pe parcursul vieții, a avut merite deosebite în dezvoltarea învăţământului şi culturii tehnice româneşti.

A desfășurat o intensă activitate culturală, contribuind la înființarea Societății Filarmonice în 1833. S-a numărat printre întemeietorii Grădinii Botanice şi ai Muzeului Național de Antichități din București și a inițiat crearea Societății Agronomice şi a Școlii de Agricultură de la Pantelimon. De asemenea, a realizat cea dintâi publicație gratuită şi oficială destinată mediului rural –„Învățătorul satului“, în 1843. A elaborat manuale școlare, contribuind la formarea terminologiei matematice în limba română și a publicat cele dintâi manuale de geometrie şi de algebră. A întocmit și un vocabular francezo-românesc în perioada 1840–1841.

În urma activității sale a fost făcut mare comis (1834), mare clucer (1841) și agă (1851). În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române.

Profesorul Petrache Poenaru a murit pe 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani, la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu.