Mere şi rechizite pentru elevii din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Va continua şi în acest an împărţirea fructelor gratuite în unităţile de învăţământ din Vâlcea. Înceapând din toamnă elevii din clasele I-VIII vor primi câte un măr zilnic, gratuit. . De asemenea, elevii care provin din familii cu venituri reduse vor primi rechizite şcolare gratuite.

Dacă până acum elevii vâlceni primeau de două ori pe săptămână, pe parcursul anului şcolar, mere, începând din octombrie, şcolarii vor primi zilnic, un fruct. „Din anul şcolar care începe în toamnă, elevii din clasele I-VIII vor primi în fiecare zi câte un măr gratuit. Măsura face parte din programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", a declarat Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean ( ISJ) Vâlcea. Fondurile alocate acestui program se ridică la 12,59 milioane euro, din care 8,48 milioane euro reprezintă ajutorul comunitar, iar diferenta de 4,10 milioane euro va reprezenta cofinanţarea publică din bugetul naţional. „Sper ca acest proiect să nu fie unul sortit eşecului, aşa cum s-a întâmplat anul trecut când copiii jucau fotbal cu merele prin clase. Ar trebui să se facă mai multe ore de educaţie în şcoală în care elevii să afele avatajele consumării fructelor şi legumelor", spune Ionela Mihai profesoară la o şcoală din Râmnicu Vâlcea. Pentru anul 2011-2012, programul are în vedere distribuirea gratuită zilnică de mere elevilor din clasele I-VIII din unităţile de învăţământ public şi privat. „Elevii vor primi gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,315 lei/elev, pentru o perioadă de maxim 94 de zile de şcolarizare, începând cu 31 octombrie 2011", precizează Gabriela Ene. Potrivit programului elaborat de minister, elevii vor vizita ferme sau staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, vor merge la zilele recoltei, la expoziţii, târguri sau alte evenimente similare.


Pachete cu rechizite pentru şcolarii săracii


De asemenea, şcolarii care au o situaţie materială dificilă, vor fi ajutaţi să îşi strângă rechizitele necesare pe timpul anului şcolar. Astfel, elevii din învăţământul de stat, ciclul primar şi gimnazial, vor primi rechizite gratuite. „Legislaţia prevede că, pentru a intra în posesia acestui sprijin, părintele sau tutorele legal al elevului trebuie să depună la unitatea şcolară la care elevul este înscris, în termen de cinci zile de la data începerii anului şcolar, cererea însoţită de actele doveditoare privind venitul net lunar pe membru de familie", completează Gabriela Ene, şefa ISJ Vâlcea. Pentru a beneficia de acest sprijin, venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să depăşească 149,99 de lei. Pachetele pentru elevii din clasele I-IV au o valoare de 25 de lei, iar cele pentru elevii din clasele V-VIII, de 30 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online