FOTO Trotuarul a început să se surpe în Râmnicu Vâlcea. O stradă din centrul oraşului ar putea fi afectată şi ea de alunecările de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surparea s-a extins până la stradă. Foto Adevărul

Problemele au apărut pe una dintre cele mai circulate artere rutiere din Râmnicu Vâlcea, aflată la câteva sute de metri distanţă de primărie. Din cauza alunecării de teren, o porţiune de câţiva zeci de metri din trotuarul de pe strada Carol I s-a surpat astăzi.

Alunecarea de teren a apărut după ce un vâlcean a săpat o groapă adâncă de câţiva metri pentru fundaţia unui bloc de locuinţe. Din cauza ploilor din aceste zile, în zona s-a produs o surpare care s-a extins până la drum şi la o casă din apropiere. 

Pentru că proprietarul terenului nu a luat măsuri pentru reconsolidarea malurilor de pământ, o porţiune de câţiva zeci de metri din trotuar s-a prăbuşit deja,  iar alunecarea de teren poate afecta si strada.

După surparea trotuarului, zona a fost inspectată şi de unul din viceprimarii din Râmnicu Vâlcea.

“Vom obliga proprietarul să intervină rapid pentru consolidarea malurilor, mai ales că surparea a ajuns până la fundaţia casei vecinilor. Sperăm ca alunecare de teren să nu se mai extindă”, spune vicerpimarul Ion Gigi Matei.

Râmnicenii care au drum pe strada respectivă sunt nevoiţi acum să facă slalom printre maşini.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani