FOTO Râmnicenii au luat cu asalt târgul de toamnă. Zacusca, printre cele mai apreciate produse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Râmnicenii care nu au apucat să pună murături ori să facă zacuscă au luat cu asalt târgul din centrul oraşului. Târgul "Ziua Recoltei" a ajuns la cea de-a IV-a ediţie.

Râmnicenii pot cumpăra din târg legume şi conserve din legume, fructe, miere şi produse tradiţionale din carne. Aceştia au de unde alege pentru că nu mai puţin de 40 de producători din Vâlcea şi alte câteva judeţe sunt prezenţi în acest an în centrul Râmnicului, la Ziua Recoltei. 

Standurile micilor producători din Vâlcea, din zona Drăgăşani, sunt şi în acest cele mai vizitate. Soţii Stan, din comuna Lungeşti, nu au lipsit până acum de la nicio ediţie a târgului. Bunătăţile din camara Păuniţei Păun au făcut senzaţie nu doar în Vâlcea, ci şi la târgurile naţionale. 

„Secretul nostru e că facem totul cu suflet, ca pentru noi. Atunci când facem zacuscă sau punem murături ne gândim la noi, la prietenii noştri de peste hotare. Ne-am apucat să producem mai mult la rugămintea unei vecine, căreia i-au plăcut murăturile puse de mine. Totul este natural, noi nu folosim conservanţi sau chimicale. E mult de muncă, iar pierderile sunt destul de mari, doar anul acesta furtuna ne-a distrus solarul de trei ori”, povesteşte Păuniţa. 

Zacusca cu ghebe şi ardeiul la oţet, cu muştar, au căutare şi peste hotare, dar produsele celor doi soţi au ajuns în străinătate doar la prieteni. 

„Am încercat să exportăm în Germania, dar nimeni nu a vrut să transporte murături în borcane de sticlă, aşa că am renunţat. Prietenii noştri vin rar în ţară, dar atunci când vin îi aprovizionăm cu tot ce au nevoie”, mai spune Păuniţa Stan. 

Oierii din Sibiu şi Argeş, prezenţi în târg

Oierii din judeţele învecinate şi-au făcut şi ei un obicei din a participa la Ziua Recoltei. Aceştia dau asigurări că toate produsele, de la brânza de burduf, până la cârnaţii din carne de oaie sunt făcute după reţete tradiţionale. 

„Totul e făcut de noi, totul e natural. Pentru cârnaţii din carne de oaie, de exemplu, nu folosim conservanţi, ci doar usturoi şi puţin piper. Lăsăm cârnaţii să se zvânte, iar apoi îi punem la fum o zi sau două”, spune Constantin Hotopet, unul din producătorii veniţi din judeţul Sibiu. 

Kilogramul de brânză în burduf se vinde în târgul din centrul oraşului cu 40 de lei, în timp ce preţul unui kilogram de cârnaţi ajunge la 30 de lei. Râmnicenii pot cumpăra kilogramul de roşii sau vinete cu 4 lei, în timp ce magiunul de prunde fără zahăr se vine şi cu 10 lei, iar preţul unui borcan de zacuscă ajunge la 12 lei.  Târgul de toamnă din Râmnicu Vâlcea mai poate fi vizitat până în această seară. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete