FOTO Pasiunea ciudată a unui vâlcean, specializat în restaurarea bisericilor: face picturi superbe pe camioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camion pictat de Stefan Eftimie. Foto: Arhiva personala

A restaurat biserici, a tunat maşini, iar acum vrea să ridice pictura auto la rang de artă. Este povestea lui Ştefan Eftimie, vâlceanul care s-a apucat de ceva timp să dichisească camioane, fără să se abată însă de la tehnica clasică de pictură. Totul a pornit de la obiceiul acestuia de a modifica şi îmbunătăţi mai tot ce a văzut, de la maşini până la mobilă sau aparate electrice,

Absolvent al Facultatăţii de Drept, Ştefan Eftimie nu a profesat nici măcar o zi ca avocat, căci pasiunea pentru pictură şi maşini l-a făcut să aleagă o cu totul altă cale. Râmniceanul îşi aminteşte că prima pictură de dimensiuni mai mari a realizat-o pe unul din pereţii camerei sale, după o fotografie de război. 

“Pasiunea pentru pictură a venit de la sine. În familie mai pictau tatăl şi sora mea şi mi-am zis că şi eu pot să fac asta. Mi-aduc aminte că era război în Kosovo şi am văzut într-o revistă, pe copertă, o scenă din acel conflict care m-a impresionat. Aşa am ajuns să-mi pictez un perete al camerei. Am lucrat apoi cu Tudor Popescu la restaurarea unei biserici din Cremenari. Am mai făcut documentare la alte două lăcaşuri sfinte şi am restaurat Biserica Cuvioasa Paraschiva din Râmnicu Vâlcea”, povesteşte Ştefan. 

Râmniceanul nu s-a limitat doar la pictura murală şi s-a specializat şi în amenajări interioare şi exterioare. în cluburi şi pub-uri din oraş. După o experineţă de 20 de ani în acest domeniu, Ştefan Eftimie spune că românii au gusturi din ce în ce mai sofisticate în materie de amenajări interioare, care-I lasă muţi de uimire chiar si pe străini. 

Stefan Eftimie. Foto arhiva personala

“În cluburi am făcut tot felul de decoruri, partea de design, statui, sculpturi, ornamente. Am colaborat cu designeri care au amenajat cluburi nu doar în România, în Bucureşti, ci şi în Europa, în special în Germania. Orice lucru nou în acest domeniu este preluat de ai noştri şi amplificat. De exemplu, un club din Germania nu e nici măcar pe jumătate la fel de sofisticat.  Faţă de cluburile din România, la ei majoritatea sunt nişte “bombe”, iar dacă trimit poze cuiva din străinătate, dintr-un local din Râmnicu Vâlcea, de exemplu, va rămâne uimit. Problema e că, la noi, probabil din cauza snobismului, amenajările dintr-un club sau pub nu rezistă mai mult de doi ani. Se plictisesc atât de tare încât simt nevoia să facă modificări tot timpul”, explică Ştefan Eftimie. 

De la restaurări de biserici la tuning auto

Autodidact din fire, Ştefan Eftimie nu şi-a neglijat nici pasiunea pentru maşini. Acesta a învăţat de la televizor cum să îmbunătăţească performanţele unui autoturism, iar până acum a modificat aproape tot ce i-a căzut pe mână, inclusiv maşinile prietenilor săi.

FOTO Ultimul camion pictat de Stefan Eftimie

“Pasiune pentru maşini am avut-o dintotdeauna, în special pentru modificat. Am tendinţa să aduc modificări şi îmbunătăţiri oricărui obiect, oricărui lucru. Modific orice. Am modificat maşini de la A la Z, de la motoare până la caroserie, de la interior până la exterior. Documentarea mi-am făcut-o pe Discovery, am vrut să văd cum fac alţii, care e tehnica de pictură auto. La început, am făcut pentru mine, apoi pentru un prieten, mi-am făcut un site şi aşa am ajuns la camione”, spune pictorul. 

Pictura pe camioane, muncă migăloasă

După ce a “tunat” zeci de autoturisme, vâlceanul s-a apucat să dichisească camioane.  Ştefan lucreaza acum la un camion produs in America, care va fi prezentat săptămâna viitoare la T Festival, unul din cele mai mari festivaluri de acest gen din Europa de Sud-Est.   Deşi ar fi fost mult mai simplu să lipească autocolante, Stefan Eftimie a preferat să picteze fiecare scenă, fiecare detaliu de pe camion. Pictorul foloseşte aerografia, o tehnică despre care spune că îl ajută să dea fineţe detaliilor şi să realizeze “picturi fotorealistice de înaltă fidelitate”. 

“E o muncă migăloasă, folosim o vopsea auto specială, dar tehnica noastră e inovatoare, e un fel de pictură clasică amestecată cu aerografie. O pictură clasică se transformă în ceva banal dacă nu există nişte detalii care să facă diferenţa de alte picturi auto. Cu primul camion  am participat la concursul de la Luncani şi am luat locul I pentru pictură. Oamenii au o reacţie pozitivă când văd camioane pictate. Faţă de alţi conducători auto, camionagii au un făcuit un cult pentru aşa ceva, pentru pictură auto”, conchide Ştefan Eftimie.  

Durata de viaţă a unei concepţii grafice realizată prin aerografie, pe baza tehnologiei de aplicare a vopselelor auto, este mult mai mare. Camionul pictat de Ştefan Eftimie va putea fi admirat şi în data de 9 mai, de “Ziua Tuturor Transportatorilor”, la o paradă organizată în Bucureşti.

   Foto arhiva personala Stefan Eftimie

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi