Foto Curs inedit la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul". Vâlcencele sunt învăţate cum se brodeaza o ie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atelierul de brodat funcţionează în cadrul Secţiei Periodice -Legislaţie a Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul”, din Râmnicu Vâlcea. Până acum, la curs s-au înscris 19 doamne dormice să afle cum se confecţionaeză o ie.

Cursul este gratuit şi face parte din proiectul “Mâini Talentate”, un proiect care vine în sprijinul vâlcenilor interesaţi să înveţe arta lucrului de mână. Cea care a avut iniţiativa organizării unui astfel de atelier este Mariana Zanfir, bibliotecară în cadrul Secţiei Periodice-Legislaţie, o mare iubitoare a tradiţiilor şi a portului strămoşesc. Mariana Zanfir a învăţat cum să confecţioneze ii în familie, de la bunica şi mama sa, dar şi din cărţile de specialitate pe care le-a studiat de-a lungul a 40 de ani de activitate în cadrul Bibliotecii. La rândul său, Mariana Zanfir este dornică să le împărtăşească şi altora cum se coase un costum popular. 

“Este un proiect pe care-l desfăşurăm cu mare plăcere, intenţia noastră este să atragem în bibliotecă şi valceni care doresc să facă şi altceva, nu doar lectură. În plus, ne-am gândit că sunt multe persoane care nu au avut ocazia să afle de la părinţi şi bunici cum se confecţionează o ie şi care ar dori să înveţe, mai ales că acest curs este gratuit”, spune Mariana Zanfir. 

Confecţionarea unei bluze presupune o muncă de Sisif, iar doamnele prezente la curs speră că în câteva luni vor termina de brodat prima ie. În ciuda efortului depus, cursantele povestesc că se relaxează atunci când fac lucru de mână.

“Mă relaxează să cos, trebuie să mă bucur de orice moment liber şi să fac ce-mi place. Trebuie să ne reinventăm, iar acum la se poartă ia. O să fie mai greu cu modelul, în tinereţe mai lucram, nu am făcut niciodată o ie, dar am cusut, am tricotat. Trebuie să-mi omor timpul, mai ales iarna. Mă mai ocup şi de firmă dar, după-amiaza, am timp liber şi îmi face plăcere să învăţ să brodez o bluză populară”, povesteşte Cornelia, una dintre cursante. 

Multe dintre persoanele care s-au înscris la curs nu au prea multă experienţă şi abia acum învaţă cum se coase un tiv.

“Cursul se axează pe o activitate practică, e o muncă migăloasă. Deocamdată suntem la început, la croit, lucrăm doar cu acul. Pentru alegerea motivelor populare cu care vom broda iile ne vom inspirăm din cărţile aflate în colecţia bibliotecii”, mai spune Mariana Zanfir. 

Atelierul funcţionează în fiecare zi de luni, de la ora 17. Până în prezent, la curs s-au înscris 19 persoane, în general utilizatoare ale serviciilor Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele