Fetele primarului din Prundeni, promotoare ale turismului românesc. “Surorile călătoare”, unul dintre cele mai complexe bloguri de călătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ramona şi Simona Horăscu împărtăşesc cu prietenii virtuali impresii din călătoriile  realizate în toată lumea, blogul celor două surori devenind o adevărat sursă de inspiraţie pentru românii care pleacă în concediu, dar nu au timp să-şi planifice pas cu pas itinerariul.

 Ideea de a împărtăşi impresii din călătorii, informaţii despre diverse zone din ţară si strainatate, sau de a prezenta diverse oferte turistice, a venit firesc, în urma unei excursii în străinătate.  Cele două surori nu s-au mulţumit să posteze doar nişte informaţii banale, preluate de pe site-urile agenţiilor sau blogurilor de călătorii, ci şi-au  “bombardat” prietenii virtuali cu sute de fotografii, mergând până într-acolo încât au stabilit  chiar şi itinerarii pe care pasionaţii de călătorii le pot urma cu încredere. 

“Ne întorceam dintr-o excursie cu familia prin Serbia si Croatia, şi cum drumul a fost destul de lung, am început să povestim despre ce ne-a plăcut şi ce nu, ne-am adus aminte de vacanţe trecute şi aşa am ajuns la concluzia că am putea să şi scriem despre ce am vizitat. De când am lansat blogul, lumea a început să ne întrebe ce recomandări avem  şi ce ar trebui să viziteze.  Am găsit o mulţime de bloguri care aveau destul de multă informaţie, dar prea puţine poze. Noi am zis să punem accentul  pe poze, mai ales că ne pasionează şi fotografia. ”, explică Ramona Horăscu. 

FOTO arhiva personala Ramona Horascu

România, mai mult decât  ţara lui Dracula 

În ultimii ani, cele două surori au bătut Europa în lung şi-n lat, fără să aibă vreun criteriu anume în alegerea destinaţiilor turistice.  Fiecare experienţă a fost însă unică, oferindu-le totodată posibilitatea să le vorbească străinilor despre ţara în care s-au născut şi trăiesc.

“Străinii nu ştiu altceva decât Dracula, Nadia Comăneci şi,  în ultima perioadă,  Simona Halep, asta dacă au auzit de România. Chiar în ultima noastră vacanţa la Lisabona, un grup a fost foarte impresionat când i-am zis că limba româna este una latină.  A fost foarte drăguţ când am început să le povestim despre ţara noastră şi mulţi dintre turiştii cărora  le-am arătat şi poze au zis că ar vrea să vină în România. Asta chiar a fost o surpriză placută”, mai povestesc surorile. 

FOTO arhiva personala Ramona Horascu

Recomandări  pentru judeţul Vâlcea

Deşi au călătorit în toată lumea, fetele primarului din Prundeni nu au uitat  de unde au plecat, iar informaţiile despre locuri superbe din   România nu lipsesc de pe blogul lor de călătorii. În plus, Simona şi Ramona pot să dea indicaţii precise şi să facă ample recomandări  despre cele mai importante atracţii turistice din judeţul Vâlcea:

 “Vâlcea este un judeţ faimos pentru mânăstirile şi vinurile sale. Turul manastirilor sigur trebuie bifat, dar dacă nu vorbim despre o persoana căreia să-i placă prea mult bisericile, atunci avem Horezu,  Voineasa, plus staţiunea Calimăneşti, care au început să se dezvolte din ce în ce mai mult. Culele de la Măldareşti sunt la fel de interesante, trovanţii de la Costesti pe care i-am descoperit şi noi anul trecut  sunt de bifat, iar dacă turistul are un dezvoltat spirit de aventură, poate urca pe muntele Cozia. Un tur pentru degustarea de vinuri iaraşi este ceva ce recomandăm. Dragaşaniul este o zonă viticolă destul de bogată, de aceea suntem de părere că ar trebui promovat mult mai mult”, completează Ramona Horăscu. 

Având în vedere apetenţa pentru locuri frumoase, dar mai puţin cunoscute sau deloc promovate la targurile de turism,  Ramona şi Simona Horăscu intenţionează, în viitorul apropiat, să organizeze tururi prin ţară pentru toţi turiştii care vor să vadă şi altceva în afară de “România turistică”. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”