Combinatul Oltchim, la un pas de închidere. Ministrul Niţă, vizită de urgenţă pe platforma chimică din Râmnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim a fost la un pas să se închidă după ce unul dintre furnizori, CET Govora, a decis sistarea aburului tehnologic, combinatul având o creanţă de 190 de milioane de lei către furnizorul de energie termică din Râmnicu Vâlcea. Ministrul Constantin Niţă a ajuns astăzi la Râmnicu Vâlcea pentru a debloca situaţia.

Măsura privind sistarea furnizării de abur tehnologic a fost dispusă de Consiliul de Administraţie (CA) al CET Govora şi ar fi avut drept rezultat închiderea tuturor instalaţiilor de la Oltchim. 

Ministrul Economiei a stat mai bine de patru ore la discuţii cu membrii CA de la CET Govora, directorii celor două societăţi comerciale, administratorii judiciari ai Oltchim şi conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea pentru a debloca situaţia. În final, reprezentanţii CET au fost de acord cu suspendarea măsurii şi încheierea unui protocol de colaborare cu Oltchim. 

„Am ajuns la o înţelegere, urmează ca cele două unităţi să elaboreze un protocol prin care fiecare se angajează să ia măsurile necesare, asigurarea de cărbune, asigurarea de mijloace financiare de către fiecare parte”, a declarat ministrul Constantin Niţă, după şedinţă. 

Imposibilitatea combinatului chimic de a plăti aburul tehnologic livrat de CET a făcut ca furnizorul de energie termică din Râmnicu Vâlcea să nu-şi poată onora obligaţiile financiare către Complexul Energetic Oltenia (CEO). Astfel, pentru cărbunele primit, CET are de achitat 195 de milioane de lei.

Cu toate acestea, Ministrul Economiei a anunţat astăzi că preluarea exploatărilor miniere de la Berbeşti şi Alunu, de la CEO,  se va face luna viiitoare. 

„În mod normal, cele două mine trebuie să intre în proprietatea CET Govora de la 1 noiembrie. Prin protocolul de predare-primire se vor stabili minusuri şi plusuri, adică sunt datorii ale CET-ului către CEO şi invers, către Oltchim. Normal, va trebui să se facă şi o compensare, dar este posibil să rămână şi active care vor fi plătite de către CET Govora, în 5 ani sau 10 ani”, a mai spus Constantin Niţă. 

Ministrul Economiei a precizat la finalul vizitei pe platforma chimică că aşteaptă ca doi investitori să depună o ofertă pentru cumpărarea combinatului Oltchim. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă