A fost arestat un bărbat care fura ţiţei dintr-o conductă magistrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, la rândul său victimă a delincvenţilor

Cel arestat a mai avut doi complici care au reuşit să fugă cu o Dacie, iar în timpul urmăririi au avariat maşina lovind-o de un copac, pe un drum forestier, după care au abandonat-o.

Judecătoria Bălceşti l-a arestat azi, 5 septembrie, pe Dumitru Diaconescu (36 ani), din localitatea Grădiştea-Vâlcea, pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul, împreună cu alţi doi complici, Daniel C. şi Gheorghe B., ambii din comuna Hurezani-Gorj, au fost surprinşi de către poliţişti, la data de 18 august, în timp ce, în localitatea Livezi, furau ţiţei dintr-o conductă magistrală. „Cei trei au venit la furat cu un autoturism Dacia 1300. La vederea poliţiştilor au abandonat bidoanele din plastic care le aveau asupra lor, s-au urcat în maşină şi au dat bir cu fugiţii. Dacia, urmărită de către maşina poliţiei, a intrat pe un drum forestier, unde, în timpul urmăririi a fost avariată de cel care o conducea, cei aflaţi în autoturism reuşind să fugă. Au fost prinşi, indentificaţi, iar pentru Dumitru D. poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere, ceilalţi doi urmând să fie cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat", ne-a spus agentul principal Loredana Sandu, purtătorul de cuvânt Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Președintele Ucrainei susține că țara sa a reușit să mobilizeze peste 2 miliarde de dolari din Europa pentru a cumpăra arme din SUA
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințesa fugară Haya a reapărut în public după atâția ani de absență. A făcut valuri cu divorțul de emirul Dubaiului
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințul Harry mărturisește că toată viața sa va regreta ultima discuție pe care a avut-o cu mama sa
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești