Ziua a şaptea de proteste. Ploieştenii au ieşit în stradă şi luni. PSD Prahova, prima reacţie în faţa sutelor de manifestanţi
0Ploieştenii sunt decişi să nu cedeze, astfel că şi luni seară, începând cu ora 18.00, vor contina protestul împotriva Guvernului.
UPDATE ORA 22.00 Protestul de la Ploieşti s-a încheiat, luni, în jurul orelor 22.00, atunci când oamenii au decis să plece spre casele lor, dar nu înainte de a mai merge odată în faţa sediului PSD. Luni a fost prim a seară în care ploieştenii nu au ai pornit în marş pe principalele bulevarde.
UPDATE ORA 20.00 Grupul de protestatari din Ploieşti s-a îndreptat, ca de obicei, pe strada Gheorghe Lazăr, acolo unde se află sediul PSD Prahova unde au continuat să stige “DNA să vină să vă ia”.
Pentru prima dată de la debutul protestelor, din sediul PSD au ieşit mai mulţi tineri care ţineau în mână steaguri şi pancarte pe care scira “Toţi suntem români”. Cele două grupuri au fost separate de un cordon de jandarmi, astfel că nu s-a iscat niciun incident violent. În acest moment sunt aproximativ 300 de perosane care protestează în zona centrală a municipiului Ploieşti.
UPDATE ORA 19.00 Interesul ploieştenilor pentru proteste pare că s-a diminuat considerabil. Deşi mulţi îşi anunţau prezenţa în stradă prin intermediul facebook-ului, până la această oră cel mult 100 de persoane au ieşit în faţa Palatului Administrativ pentru a relua seria de proteste.
Oamenii se vor întâlni din nou în faţa Prefecturii Prahova de unde vor porni într-un nou marş prin faţa sediului PSD şi apoi pe arterele principale din municipiu.
În serile anterioare, mii de persoane au blocat Bulevardul Indepenedenţei din Ploieşti, dar mute alte grupuri din mai multe localităţi din Prahova au ales să plece la Bucureşti pentru a lua parte la cea mai mare manifetaţie de stradă care a avut loc în România, din 1989.