VIDEO Trei hoţi din Prahova au vrut să fure clopotul unei biserici, dar au trezit tot satul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei hoţi fără frică de Dumnezeu au încercat să fure clopotul bisericii din comuna prahoveană Gherghiţa chiar în Săptămâna Mare.

Planurile au fost dejucate de lipsa lor de imaginaţie pentru că zgomotul infernal pe care l-au provocat în timp ce încercau să sustragă cloptul i-a dat de gol şi a pus pe jar sătenii şi poliţia din localitate.

Azi-noapte, Andrei Trupoiu, un tânăr de 21 de ani şi Daniel Rădoi, un minor de 16 ani, ambii din Urlaţi s-au întâlnit la un magazin din oraş şi au pus la cale un plan prin care să facă rost de bani. Cum nu aveau chef de muncă, singura soluţie a fost, din start, furtul. L-au cooptat şi pe prietenul lor, Alexandru Bucur, s-au urcat în maşina acestuia şi s-au oprit la Gherghiţa, unde au pus ochii pe clopotul bisericii din localitate. În timp ce trăgeau de funii, clopotul a picat pe jos, iar hoţii au tras o sperietură soră cu moartea.

Zgomotul produs în timp ce încercau să fure obiectul a alarmat toată lumea şi poliţiştii, care au pus mâna pe doi dintre hoţi. Al treilea a scăpat pentru puţin timp, fiind capturat luni dimineaţă. Pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vedeţi în filmul de mai jos păţania hoţilor

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!