VIDEO Percheziții după hoți, în cartierul „Radu de la Afumați“ din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto captura Poliția Română

Polițiștii din Ploieşti au organizat miercuri o razie în zona cartierului "Radu de la Afumaţi", în căutarea unor persoane suspectate de comiterea de furturi din unităţi şcolare, furturi din autoturisme şi din societăţi comerciale.

La percheziţii au fost identificaţi trei minori cu vârste cuprinse între 11 şi 12 ani, suspectaţi că la data de 9 aprilie au pătruns prin efracţie în sediul unei unităţi de învăţământ din Ploieşti, de unde au sustras mai multe articole sportive (gantere, extensoare, mingii de fotbal). Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80 %.

Au fost identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei și doi bărbaţi, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din autoturisme. La domiciliul unuia dintre ei a fost identificată o staţie de emisie - recepţie a cărei provenienţă nu a putut fi justificată, despre care există suspiciuni că provine din săvârşirea unei infracţiuni de furt din auto.

La percheziții au participat poliţişti judiciarişti, criminalişti, de siguranţă publică, poliţie rutieră, cu sprijinul luptătorilor S.I.R.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană