VIDEO Momentul în care o căruţă forţează bariera. „Inconştienţi care cred că fentează trenul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video - CFR Infrastructură

CFR Infrastructură atrage atenţia că astfel de cazuri sunt destul de frecvente.Înlocul respectiv, trenul circulă cu o viteză de 120 de kilometri pe oră.

CFR Infrastructură a publicat imaginile surprinse sâmbătă, 18 iulie, la o trecere la nivel cu calea ferată sitiată între staţiile Brazi şi Crivina.

„Un căruţaş inconştient şi-a mânat calul mai departe, deşi barierele erau în mişcare, forţând practic traversarea pe sub braţul barierei şi talonând semicumpăna, aflată deja în poziţia orizontală”, spun cei de la CFR ce s-a întâmplat.

De asemenea, ei atrag atenţia că nu sunt puţine situaţiile în care participanţii la trafic (şoferi, biciclişti, căruţaşi, pietoni etc) dau dovadă de „inconştienţă la trecerile la nivel cu calea ferată, ignorând semnalizarea şi forţând traversarea, considerând că astfel fentează trenul.”

În cazul surprins sâmbătă, căruţaşul nu a păţit nimic, însă prin talonarea semicumpenei s-a declanşat automat sistemul de avertizare că bariera nu funcţionează corespunzător, iar mecanicul trenului a redus viteza de circulaţie a trenului în zona trecerii la nivel, de la 120 km, la 20 km/h.

Personalul feroviar a intervenit imediat pentru remedierea defecţiunii la sistemul de funcţionare al barierei, astfel încât nici traficul rutier nu a fost afectat.

„Menţionăm faptul că trecerea la nivel cu calea ferată din imagini este situată la km 49+900, între staţiile Brazi şi Crivina, interval de staţii unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători este de 120 km/h.

Deşi compania CFR SA a luat toate măsuri de siguranţă la această trecere la nivel atât pentru pentru traficul rutier, cât şi pentru cel feroviar, fiind montate inclusiv camere video, inconştienţa unor participanţi la trafic este greu de înţeles”, mai spun cei de la CFR Infrastructură.

Citeşte şi:

VIDEO Tinerii care au de gând să îşi facă selfie-uri pe tren, descurajaţi printr-o campanie CFR şi IGPR

O şoferiţă grăbită a doborât cu maşina un stâlp care s-a prăbuşit peste calea ferată

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”