Video VIDEO Mircea Ionescu Quintus a fost înmormântat. Ce oameni politici au venit să-l însoţească pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujba religioasă, programată pentru ora 12.00 la Biserica Buna Vestire din Ploieşti FOTO Diana Frîncu

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, care a decedat, vineri, la vârsta de 100 de ani, a fost înmormântat luni după-amiază, la Ploieşti. Funeraliile au început la ora 12.00, la biserica Buna Vestire, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al omului politic.

UPDATE ORA 14.30 Înmormântarea s-a încheiat, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, fiind înhumat cu onoruri militare şi salve de armă.

UPDATE ORA 13.30 Cortegiul funerar s-a oprit pe Bulevardul Independentei, în faţa Palatului Administrativ.

UPDATE ORA 12.28 Cortegiul funerar va pleca de la biserica Buna Vestire în jurul orei 13.00 şi va avea mai multe opriri: la domiciului familiei de pe strada Boldur, apoi se va îndrepta spre muzeul de artă care îi poartă numele, clădire care a aparţinut familiei Quintus, dar a fost donată municipalităţii. De la muzeu, cortegiul funerar va traversa Bulevardul Independeţei şi apoi se va îndrepta spre cimitirul Viişoara. Mircea Ionescu Quintus va fi înmormântat cu onoruri militare.

UPDATE ORA 12.04 La înmormântare au venit, printre alţii, mai mulţi oameni politici, cum ar fi: Călin Popescu Tăriceanu, Alina Gorghiu, Roberta Anastase, Virgil Guran, Ludovic Orban, Emanoil Savin, Raluca Turcan, Graţiela Gavrilescu. A început slujba de înmormântare.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Sicirul cu trupul neînsufleţit al seniorului liberal a fost depus încă de duminică la biserica din imediata apropiere a locuinţei din Ploieşti a familiei Quintus, şi tot aici va fi oficiată şi slujba de înmormântare începând cu ora 12.00.

Apropiaţi ai PNL Prahova au precizat că la ora 13.00 cortegiul funerar va părăsi lăcaşul de cult şi se va îndrepta spre cimitirul Viişoara din Ploieşti, acolo unde familia Quintus deţine un loc de veci.

La Ploieşti sunt aşteptaţi, luni, să audcă un ultim omagiu  liberalului Mircea Ionescu Quintus lideri din PNL, dar şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, ministrul de Interne, Carmen Dan şi oameni de cultură.

Mircea Ionescu Quintus a încetat din viaţă, vineri, al Ploieşti, la domiciliu, în braţele soţiei sale, Viorica, dar şi alături de medicul său curant. Seniorul liberal se retrăsese din viaţa publică încă din primăvara acestui an, răpus de o afecţiune medicală care nu i-a mai permis să părăsească locuinţa. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”