VIDEO Expoziție Gustav Klimt la Castelul Peleș

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afișul expoziției. Foto peles.ro

Castelul Peleş este cel mai important depozitar din România al creaţiei lui Gustav Klimt în cadrul atelierului Künstler-Compagnie.

Lucrările au fost realizate în intervalul 1883-1886, la comanda Regelui Carol I de către tinerii pictori vienezi Gustav Klimt, Ernst Klimt şi Franz Matsch. Künstler-Compagnie a fost un atelier de pictură, activ între anii 1879-1892, satisfăcând comenzi de decoraţie a unor edificii private şi publice, pe tot cuprinsul Imperiului Austro-ungar şi în afara graniţelor lui.

La cinci ani de la fondarea acestuia, în anul 1883, cei trei artişti primesc, prima mare comandă. Lucrarea consta în ilustrarea a trei programe tematice, destinate decorării reşedinţei de la Sinaia, a regelui României.

Lucrările aflate şi astăzi la faţa locului se pot grupa în trei categorii distincte: Galeria de strămoşi a Castelului Peleş, strămoşii regelui, din Casa de Hohenzollern; copiile după opere de mari maeştri şi opere originale aflate în Sala de teatru şi pe plafonul Scării de onoare. Toate acestea vor fi expuse începând cu luna septembrie în sălile de expoziţie ale Castelului Peleş.

Anul 2012 marchează aniversarea a 150 de ani de la nașterea pictorului austriac Gustav Klimt, care a contribuit, alături de Franz Matsch și Ernst Klimt, la decorațiile Castelului Peleș.

Muzeografii de la Castelul Peleș au realizat un video de promovare a expoziției

Povestea pictorilor

Tinerii pictori executaseră între 1879-1883, alte două comenzi importante pentru marele şantier vienez Ringstrasse, în colaborare cu foştii lor profesori de la Kunstgewerbeschule. Începând cu anul 1886, compania va fi angajată pentru ample proiecte de decoraţie, Hermesvilla (proprietatea împărătesei Elisabeta de Habsburg) şi edificii monumentale de pe Ringstrasse, Burgtheater, Kunsthistorisches Museum etc.

Realizarea unor opere de artă în colaborare, în cadrul atelierului, ridică cel puţin o întrebare: care a fost rolul fiecăruia dintre fraţii Klimt? După cum indică Gerbert Giese, Ernst pare a fi jucat un rol subordonat, cel puţin pentru început, în relaţia cu colegii săi, din cauza vârstei. I se repartiza, astfel, realizarea ancadramentelor de compoziţii şi a fundalurilor, există şi excepţii după cum vom vedea. Gustav Klimt şi Franz Matsch elaborau fiecare câte un proiect privitor la lucrarea ce le era comandată. Mapele de schiţe pictate şi acuarelele erau supuse analizei şi opţiunii comanditarului, care alegea fie o soluţie individuală, fie una intermediară, ce combina ambele proiecte. Este de presupus că aşa s-a întâmplat şi în cazul comenzilor făcute de suveranul român şi în acest sens ar fi interesant de identificat schiţele pregătitoare pentru decoraţia de la Peleş. Condiţiile pe care cópiile urmau să le îndeplinească le-am văzut mai sus. De asemenea am putut identifica o posibilă modalitate de recomandare a atelierului Künstler-Compagnie.

În ceea ce priveşte mărturiile precise, privitoare la comandă, singurele găsite, până în momentul de faţă, sunt trei documente. Este vorba, în primul rând de o chitanţă semnată Joseph Kott, referitoare la realizarea, de către acesta, a decoraţiei micului teatru: friza şi pictura de plafon şi o serie de copii pentru Marele salon, picturi pentru care J. Kott a primit suma de 1886 de florini. Având în vedere faptul că decoraţia Sălii de teatru a fost realizată, conform semnăturilor de pe lucrări, de Gustav Klimt şi de Franz Matsch, este plauzibil ca, într-o primă etapă, Künstler-Compagnie să fi lucrat cu firma lui Joseph Kott. Acestui document i se adaugă alte două chitanţe vamale, dovedind faptul că Gustav Klimt şi Franz Matsch, în 1885 şi Ernst Klimt, în 1886, depuneau la punctul vamal al unei gări din Viena lăzi cu tablouri pentru a fi expediate la Castelul Peleş.

peles.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile