VIDEO Cum arată filmată de sus una dintre cele mai mari exploatări de cărbune din România. Pare un colţ din Marele Canion

Mina de lignit de la Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, a fost în anii `80-`90 una dintre cele mai mari din România, de unde se exploatau 900 de tone de cărbune pe an. Marele dezavantaj al exploatării din Filipeşti a fost calitatea slabă a lignitului.

În lipsă de clienţi, mina de la Filipeşti a murit încet, iar astăzi a ajuns o ruină folosită acum doar de hoţii care fură cărbune şi fier vechi din ceea ce a mai rămas din exploatarea de suprafaţă.

Mina de lignit a fost înfiinţată în 1941, printr-un ordin al mareşalului Ion Antnotescu, şi aparţinea, în acei ani, de Căile Ferate Române. Cărbunele era folosit atunci drept carburant pentru locomotivele şi vapoarele care funcţionau cu abur.

În anii 60-70, în mina de la Filipeşti lucrau aproape 3.000 de oameni. Salariile mari şi faptul că nu era solicitată prea multă şcoală au atras tineri săraci din toate colţurile ţării care au venit să se angajeze la Filipeştii de Pădure. Conform Anuarului Societăţii de Ştiinţe Istorice filiala Câmpina, dacă în anul 1930 la Filipeştii de Pădure erau 4.777 de locuitori, spre finele anilor `50, populaţia aproape că se dublase şi ajunsese la aproape 10.000 de locuitori.

Afluxul de tineri veniţi să lucreze la Filipeşti a provocat un mare nejuns din cauza lipesei locurilor de cazare. O parte dintre aceştia au fost cazaţi în casele confiscate de la avuţii comunei, dar nu a fost de ajuns. Aşa se face că prin anii 80 începe construirea coloniilor de blocuri destinat exclusiv minerilor, iar Filipeştiul de Pădure începuse să arate ca un adevărat oraş industrial.

Exploatarea minieră s-a extins foarte mult, iar spre sfârşitul anilor 80 devenise practic un oraş în oraş. Avea absolut tot ceea ce era nevoie pentru familiile minerilor, de la şcoli cu profil miner, până la spital, club, cantină şi bibliotecă. Astăzi totul este abandonat, în ruină.

Din vechea exploatare nu a mai rămas aproape nimic, iar declinul a început în anul 1997, când minerii au fost concediaţi, oferindu-li-se 20 de salarii compensatorii. Ţara nu mai avea nevoie de lignit, iar întreţinerea exploatării a fost considerată o mare povară pentru stat.

În urmă a rămas spectacolul oferit de dealurile de steril şi de lacurile care s-au format în timp în gropile unde odată utilajele săpau să scoată la lumină cărbunele. Totul este pustiu, iar singurii oameni pe care îi mai poţi vedea pe aici sunt fie păstori, foşti mineri, care vin cu animalele la păscut, fie hoţii de cărbune care îşi riscă viaţa prin văgăunile fostei exploatări.

Văzut de sus, peisajul lăsat în urmă de miile de mineri este spectaculos şi oferă dimensiunea carierei de la Filipeştii de Pădure. De la sol, dacă ai curajul să parcurgi pe jos drumurile pustii şi prăfuite pe unde odată mişunau utilajele care transportau lignitul, încă se simte mirosul greu şi înţepător venit din subteran, iar totul este acoperit de un praf negricios.