Un pieton a fost lovit de ambulanță, pe o trecere de pietoni din Ploiești UPDATE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În accident a fost rănit un bărbat care primește îngrijiri medicale la spital. Foto Alex Călinoiu

Accidentul rutier s-a întâmplat în jurul orei 11.00, pe B-dul. Republicii din Ploiești, în zona trecerii de pietoni de lângă stația 8 Martie. Pietonul accidentat a fost transportat la spital. Acesta a forțat traversarea, deși a observat ambulanța.

ORA 15.15

Victima, un bărbat de 85 de ani, are traumatism cerebral minor, contuzie abdominală și este internat la secția de chirurgie a Spitalului Judeţean Ploieşti, în stare stabilă.

ORA 11.55

Șoferul Ambulanței are doar 26 de ani și lucra de puțin timp la Mediurg. Bărbatul este în stare de șoc. Victima lovită pe trecerea de pietoni are traumatisme craniene și va primi îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

„Din primele cercetări rezultă că ambulanţa aparţinând clinicii private se deplasa cu luminile şi sirenele aprinse, pe Bulevardul Republicii, înspre centru, transportând doi bolnavi la dializă. Pietonul, care nu a respectat semnificaţia semnalelor, a fost transportat la spital. El era obligat să asigure prioritate vehiculelor de urgenţă, dar există o clauză în Codul Rutier care spune că şoferii acestora trebuie să adapteze viteza la condiţiile de mers“, a declarat, imediat după accident, comisarul Mihai Călin, de la Poliţia Rutieră.

Click pe imagini pentru o fotogalerie de la accident

„Ambulanţa nu e de vină. A avut sirenele aprinse. Pietonul a încercat să treacă repede, şi-a forţat norocul. Şoferul a pus frână, dar tot l-a lovit“, ne-a povestit şi Filon Zorilă, martos la accident. Bărbatul de 85 de ani a fost izbit şi proiectat la trei metri de „zebră“.

ORA 11.35

Ambulanța implicată în accident aparține Mediurgului, iar potrivit martorilor, mașina avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase. În autospecială se aflau doi pacienți care erau transportați la dializă. Bărbatul accidentat, un vârstnic de 85 de ani, a observat ambulanța, dar și-a forțat norocul în traversare.

Din cauza accidentului, 6 tramvaie au fost blocate pe șine timp de câteva zeci de minute, pe Bulevardul Republicii.

ORA 11.00

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției.

Vom reveni cu amănunte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”