Un nou târg cu bunătăţi şi dichisuri la Sinaia. Ateliere gratuite pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sezonul de târguri cu bunătăţi din Sinaia începe pe 13 mai FOTO Facebook / Târgul cu Bunătăţi

În acest weekend începe la Sinaia sezonul de târguri cu bunătăţi şi dichisuri. Brânză, specialităţi din carne, compoturi, siropuri şi zacuscă sunt doar câteva dintre preparatele pe care le puteţi degusta şi cumpăra, în timp ce copiii pot învaţa de la artişti şi meşteri populari tainele lucrului manual

Vremea începe să se încălzească la munte, parcul Dimitrie Ghica este înverzit şi primitor de oaspeţi, astfel că, până în octombrie, sfârşiturile de săptămâna de la Sinaia vor fi cu bunătăţi, dichisuri, ateliere gratuite pentru copii şi multe evenimente care vor promova arta, sportul, bunul gust şi istoria.
 
La fiecare ediţie, Târgul cu Bunătăţi şi Dichisuri aduce bunătăţi româneşti şi internaţionale, naturale sau tradiţionale, minunăţii lucrate cu pasiune de meşteri populari şi artişti handmade şi deja binecunoscutele ateliere gratuite pentru copii „Pasiuni şi Meşteşuguri”.

Tot în acest sezon vor fi la târg asociaţii sau fundaţii care reuşesc să facă producţie, fie ea din zona de agro-alimentară, fie din zona meşteşugurilor, acele fundaţii care nu numai consiliază persoanele aflate în nevoie la un moment dat, ci îi dezvoltă şi integrează în societate, dar şi acele organizaţii care reuşesc să crească potenţialul unor zone defavorizate prin promovarea culturii şi tradiţiilor zonei. La ediţia din acest weekend, la Sinaia va fi Casa Speranţei, unde copiii proveniţi din familii sărace sau chiar abandonaţi sunt îngrijiţi şi educaţi de măicuţele care încearcă să îi  reintegreze în familii.
 
Ce preparate veţi găsi la târg

Şi pentru că la târg este vorba de pofte, sinăienii şi turiştii vor găsi brânză şi specialităti din branză de oaie şi vacă din zonă Fundată şi Bran, compoturi, siropuri, zacuscă şi specilităţi de tarhon şi sfeclă în oţet, de pe dealurile Uilei, din Mureş şi şerbeturi şi dulceţuri, cu sau fără zahăr de la Bughea de Jos.

Specialităţile din carne de porc afumate vor face cu ochiul gurmanzilor: şunculiţa ţinută la baiţ cu usturoi, muşchi şi ceafă afumată, cârnaţi tocati la topor, un pic picanţi şi mai ales şoric fraged şi carne topită la ceaun. 

Turta dulce pictată manual, covrigii argeşeni, ciocolata de casă arădeană, baclavalele turceşti, plăcintele boiereşti cu brânză, vişine, nucă sau dovleac, găluştele cu prune sunt doar câteva dintre dulcegăriile pe care le veţi găsi la Sinaia.
 
În zona dichisurilor vor fi artiştii handmade şi a meşterii populari cu bijuterii din pietre semipreţioase, lut polimeric, cu mecanisme de ceasuri integrate, cutii de bijuterii, decoraţiuni de perete, obiecte de decor la care s-a folosit levănţica, tapiserii şi ii tradiţionale, cosmetice naturale, ceramica tradiţională sau obiecte artizanale casnice şi bisericeşti din lemn sau minunate obiecte vestimentare împâslite cu lână, adevărate opere de artă.
   
În cadrul atelierelor gratuite, copiii vor fi învăţaţi şi ajutaţi să creeze obiecte din materiale tradiţionale  sau neconvenţionale, pe care le vor putea lua acasă: semne de carte la gherghef, din lână colorată, ciucuri din lână, felicitări, flori din şerveţele, magneţi, pe când cei mai mici dintre copii vor avea la dispoziţie planşe de colorat şi pictat.  Programul atelierelor gratuite este de vineri, 13 mai, până duminică, 15 mai, între orele 10.00 – 15.00.

Vă mai recomandăm

Ploieşti Airshow 2016. Miting aviatic, pe 14 mai, la Aerodromul Strejnic

Universul, pe înţelesul copiilor. Singurul planetariu mobil din România ajunge la Ploieşti

 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești