Un nou muzeu în Prahova. Muzeul oraşului Sinaia va funcţiona în Palatul Florescu-Ştirbei, cea mai veche clădire a oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul oraşului Sinaia va fi inaugurat joi în cea mai veche clădire a oraşului, Palatul Florescu-Ştirbei, construit în anul 1875. Cei care vor trece pragul clădirii vor regăsi pagini din istoria oraşului, vor putea admira Salonul aristocratic, pe cel dedicat personalităţilor, sporturilor, cercetaşilor sau cadrului natural

Muzeul Oraşului Sinaia marchează o premieră în istoria şi cultura staţiunii, fiind realiza, în mare parte, prin contribuţii ale localnicilor.

„Sinaia este un oraş special, cu o istorie pe măsură, care avea nevoie de un spaţiu expoziţional care să prezinte o parte din identitatea locală. Turistul român şi străin are acum prilejul să descopere Sinaia dincolo de cadrul natural şi de poveştile cu regi şi regine. Datorită contribuţiei tuturor celor care au înţeles importanţa acestui muzeu şi au donat diverse piese, amintiri de familie, obiecte cu importanţă sufletească şi materială totodată, am reuşit să reconstruim parte din cultura şi istoria oraşului nostru”, spune despre muzeu Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

Ca spaţiu-gazdă al Muzeului a fost ales Palatul Florescu-Ştirbei, în prezent cea mai veche clădire a oraşului, construită în anul 1875. În planul de sistematizare din anul 1930, Palatul Ştirbei era înregistrat ca viitor Palat Administrativ al oraşului, iar în perioada comunismului, aici a funcţionat Casa Pionierilor. După anul 1989 până în anul 2008, a fost sediul Finanţelor Publice.

Începând cu data de 18 decembrie, muzeul se deschide publicului larg. Cei care vor trece pragurile clădirii, înscrise pe listele patrimoniului naţional, vor regăsi pagini din istoria oraşului, vor putea admira Salonul aristocratic, pe cel dedicat personalităţilor, sporturilor, cercetaşilor, cadrului natural, şi altele. Se vor putea bucura, de asemenea, şi de expoziţii temporare.

Programul de vizitare este miercuri, joi, vineri între orele 11.00-18.00, sâmbătă 11.00-20.00, iar duminică 10.00-16.00. Preţul de intrare este de 10 lei/persoană, iar localnicii, elevii şi pensionarii vor plăti doar 5 lei. Întreg traseul de vizitare este monitorizat video.

Mai puteţi citi

Ce a fost iniţial „Periniţa“, unul dintre cele mai frumoase dansuri ale dragostei la români. Jocul îşi are originile în Prahova

Fotografii nemaivăzute cu Nichita Stănescu din ultimii ani de viaţă

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele