Un medic ginecolog, fost şef de secţie, condamnat pentru luare de mită. Ţinea şpaga într-o cutie de mănuşi chirurgicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic ginecolog, fost şef de secţie în cadrul Spitalului Municipal din Câmpina, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru luare de mită.

Medicul a fost deferit justiţiei de procurorii din cadrul Parchetului de pe lâng Tribunalul Prahova în iunie 2015, iar sentinţa definitivă a fost dată de Curtea de Apel Ploieşti, în acest an, la sfârşitul lunii ianuarie. Ion Nica a fost acuzat şi de întrerupere ilegală de sarcină şi de fals intelectual, dar instanţa de fond l-a achitat pentru aceste fapte, iar în urma apelului declarat de Parchet, instanţa a menţinut prima condamnare.

În rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, se arată că medicul Ion Nica, “în calitate de şef al Secţiei Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina, efectuează întreruperi de sarcină cu depăşirea termenului legal de 14 săptămâni, cu consimţământul femeii însărcinate, iar pentru prestarea acestui serviciu medical ilegal pretinde şi primeşte sume de bani începând cu 1.000 lei şi care cresc în funcţie de complexitatea intervenţiei”.

În timpul anchetei, procurorii au verificat o serie de alte acuzaţii grave aduse aceluiaşi medic, printre care reţinem folosirea unui medicament neomologat în România, pe care îl administra pacientelor pentru că producea contracţii uterine.

Procurorii spun în rechizitoriu că acest medicament ar fi fost achiziţionat pe piaţa neagră de la un cetăţean basarabean care venea frecvent în spital. Acest din urmă aspect nu a putut fi însă probat, surse judiciare spunând că respectivul vânzător de medicamente nu a fost identificat pentru a putea fi audiat.

„Inculpatul, pentru facilitarea întreruperilor de sarcină, foloseşte medicamentul Cytotec, neomologat în România, folosit în tratarea gastroenterologiei ca medicament antiulceros, dar care la femei are efecte secundare materializate în producerea de contracţii uterine, respectiv avortul spontan şi pe care îl procură de la o terţă persoană, pe nume L.A.”, se arată în rechizitoriul procurorului.

A negat tot

Deşi medicul Nica nu a recunoscut în faţa anchetatorilor că a folosit vreodată acel medicament, un alt medic ginecolog din cadrul aceleiaşi unităţi sanitare din Câmpina, audiat în calitate de martor, a mărturisit că Cytotec era administrat frecvent pacientelor.

“(…)cu privire la medicamentul care avea denumirea de Citotec martorul E., medic ginecolog al spitalului, a afirmat că acesta era cunoscut de toţi medicii spitalului, era achiziţionat de la un basarabean, nu era legal a fi administrat, însă cu toate acestea se administra pentru inducerea contracţiilor uterine sau după naştere ori cezariană pentru stoparea hemoragiilor (aşadar chiar dacă nu este dovedit că inculpatul îl administra, este greu de crezut că nu avea cunoştinţă de existenţa acestuia)”, se arată în rechizitoriu.

Pacientele puneau banii de şpagă în cutia de donaţii

Medicul câmpinean, susţin anchetatorii, avea un sistem foarte original de a-şi spori veniturile. Transformase o cutie din carton în care erau ţinute de regulă mănuşi chirurgicale într-un fel de cutie a milei, pentru donaţii, unde pacientele tratate de Nica puneau, la finalul consultaţiilor, banii pentru medic. Sumele astfel colectate erau însuşite de Ion Nica la sfârşitul programului.

Medicul Ion Nica a fost acuzată că a provocat avort chiar şi dacă sarcina era destul de avanasată, peste 16 săptămâni, legea interzicând întreruperea sarcinii dacă fătul este mai mare de 14 săptămâni. Pentru a primi pacientele aflate în astfel de situaţii, doctorul câmpinean negocia preţul intervenţiei, iar în fişele medicale trecea date eronate (o sarcină mai mică) pentru a fi acoperit în caz de control.

Decizia Curţii de Apel este una definitivă şi irevocabilă.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €