Un instructor auto în filmul „Toy Story 3“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Dinu are 38 de ani şi este instructor auto la Ploieşti. El s-a calificat în finala organizată de Disney Channel pentru dublarea vocii personajului „Soldăţelul verde“, din ultima parte a cunoscutei serii de desene animate „Toy Story“.

Acesta va fi singurul personaj interpretat de un amator, restul vocilor aparţinând unor actori români consacraţi.

Ciprian Dinu a fost rugat să participe la preselecţie de fiul său Mihai (10 ani), fan al filmelor de animaţie. Tatăl şi-a luat inima în dinţi şi a dat voce pe un text de numai câteva cuvinte.

„Am repetat de vreo cinci ori, cu cei doi copii ai mei, şi m-am apucat să imit personajul de desen animat. Am avut de spus doar atât: «Hai să recunoaştem. Gunoiul a fost scos afară, noi suntem primii care pleacă»", spune Dinu. După vreo două săptămâni, el a fost anunţat că se află printre cei patru finalişti şi că urmează să mai dea o probă. Câteva mii de persoane şi-au încercat norocul la preselecţie. „Eu chiar nu mă aşteptam să fiu selectat. A fost petrecere în familia noastră", povesteşte amuzat instructorul care imită perfect personajele de desene animate.

Finalişti

Proba finală pentru dublarea vocii „Soldăţelului verde" va avea loc la 13 mai, într-un studio din Bucureşti. Cei patru finalişti vor primi cadou câte o cameră video şi câte o invitaţie de două persoane la premiera filmului „Toy Story 3", care va avea loc în România la 18 iunie, odată cu lansarea la nivel internaţional.

Actorii români care vor realiza dublajul celorlalte personaje nu au fost desemnaţi încă. Printre nominalizaţi, se regăsesc Corina Dănilă, Marcel Iureş, Alexandru Arşinel, Stela Popescu şi Ştefan Bănică junior, care au participat la dublajul fimului „Cars".

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model