Un îngrijitor de la Grădina Zoologică din Ploieşti a murit după ce a fost înţepat de o specie rară de viespe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat (54 de ani) din Ploieşti, îngrijitor la Grădina Zoologică din Ploieşti a murit, în această dimineaţă, după ce a fost înţepat de o insectă de mari dimensiuni, o specie rară de viespe. Victima a intrat în şoc anafilactic, iar până la venirea echipajului de la Ambulanţă, acesta a decedat.

Tragedia s-a întâmplat, duminică dimineaţă, în vestiarul unde angajatul se pregătea să plecea acasă, după ce ieşise din tură. Era împreună cu colegul său care a asistat la tot. Acesta din urmă a povestit că îngrijitorul a observat insecta şi a vrut să o alunge cu mâna, dar a fost înţepat în deget. Imediat a început să se sufoce şi s-a părbuşit la pământ.

"Sunt foarte rare visepile din această specie. Sunt mari, de 3 chiar 4 centimetri. N-am mai văzut aşa ceva niciodată. Nu ştiam că angajatul nostru este alergic. Medicii nu au mai putut să-i facă nimic", spune Gheorghe Raicu, şef Serviciu Zoo.

Un echipaj de intervenţie de la Ambulanţa Prahova a fost alertat să intervină imediat, dar medicii nu au mai putut să facă nimic, deşi au încercat să-l resusciteze timp de o oră.

Îngrijitorul era căsătorit şi avea doi copii minori.

La această oră, la Grădina Zoologică unde s-a întâmplat tragedia are loc o anchetă a Poliţiei şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru că decesul îngrijitorului este considerat accident de muncă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare