Trei zile de petrecere şi preparate delicioase la Festivalul Caşcavelei de la Valea Doftanei. Sărbătoare şi la Câmpina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra caşcavea de pe Valea Doftanei, brânza produsă de sute de ani după aceeaşi reţetă, este celebrată în weekend, de vineri până duminică, la sărbătoarea dedicată acestui produs, unul dintre cele mai longevive şi frumoase festivaluri din Prahova, Festivalul Caşcavelei.

Festivalul se desfăşoară, ca în fiecare an, pe terenul de sport din satul Trăisteni din comuna Valea Doftanei, o localitate aşezată într-un cadru natural extrem de pitoresc.

În timpul zilei, pe scena festivalului vor urca solişti, formaţii şi ansambluri folclorice din Valea Doftanei şi localităţile vecine, iar seara vor cânta solişti de muzică populară şi muzică pop. Bianca Pătrăşcoiu, Laurian Manta, Alesis, Niculina Stoican sau Constantin Enceanu sunt doar câţiva dintre cei care se vor ocupa de buna-dispoziţie a turiştilor.

Nici brânză, dar nici caşcaval, caşul fermentat, foarte puţin sărat şi afumat are câteva secrete care fac să nu poată fi produs în nici o altă zonă din ţară. Acestea sunt strâns legate de pajiştile de păscut din golurile alpine ale zonei, lipsite de poluare, şi gustul împrumutat de la florile de câmp, dar şi de la cătină, planta miraculoasă numită şi „ginsengul românesc“ care creşte abundent în Valea Doftanei. Caşcaveaua se produce din lapte de vacă, de oaie, de bivoliţă sau de capră şi se va găsi din abundenţă la festival, pe lângă multe alte preparate cu specific românesc, de la pastramă, ţuică, must şi foarte multe sortimente din brânză.

În drum spre Valea Doftanei puteţi trece şi prin Câmpina, unde tot în weekend se desfăşoară „Serbările Toamnei“. La spectacolele din cele două seri ale festivalului vor urca pe scenă, printre alţii, Antonia, Alex Velea, Ana Lesko şi Direcţia 5.

Vă mai recomandăm

Secretele caşcavelei de Valea Doftanei. Ingredientele unice ale caşului produs de sute de ani după aceeaşi reţetă

FOTO Se poate! Cum să atragi, fără manele, 40.000 de turişti la un festival. Artă şi spectacol la Sinaia Forever 2015

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele