Târg de toamnă la Ploieşti, în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul oraşului va fi ocupat, sâmbătă şi duminică, de producători agricoli şi numeroşi artişti care vor concerta în Ploieşti.

„Târgul de toamnă", un eveniment aflat la a X-a ediţie în Ploieşti, se va desfăşura în acest an în zilele de 15 şi 16 octombrie, în locaţia devenită tradiţională pentru această manifestare. În afară de strada Griviţei, din apropierea Halelor Centrale din oraş, care va fi închisă circulației pe toată perioada târgului, organizatorii vor să extindă zona pietonală și pe strada Emile Zola, pe porțiunea dintre Primărie și Piața „Toma Socolescu". „Suntem în tratative pentru a obține toate autorizațiile necesare, dorința noastră este să amplasăm pe această arteră scenele pentru concerte", ne-a spus Valentin Spânu, directorul SC Hale și Piețe SA, instituția care se ocupă de organizarea târgului.

Invitații sunt pe măsura unei astfel de decizii de închidere a circulației. În acest an, capul de afiș îl vor ține instituțiile culturale din Ploiești: Ansamblul „Flacăra Prahovei" a Filarmonicii, componenții teatrului de revistă „Majestic" și ansamblurile Casei de Cultură I.L.Caragiale. „Una dintre surprize este prezența ansamblului Comunității Elene din Prahova, dar ploieștenii vor putea asculta și concerte susținute de Maria Văduva și Nicolae Vicol", ne-a mai spus Valentin Spânu.

Standuri și terase cu bunătăți

Pe strada Griviței, ploieștenii vor putea găsi peste 70 de producători și societăți comerciale din Prahova, Dâmbovița, Buzău, Argeș, Harghita sau Sibiu care îi vor îmbia cu bucate tradiționale, dar și cu produse bio. „Vor fi, în primul rând, specialitățile de sezon, adică struguri, must și vin din podgoriile prahovene de la Valea Călugărească și Urlați, țuică, pastramă, legume și fructe de toamnă", ne-a spus Valentin Spânu.

Și, dacă nu mai aveți răbdare până acasă, puteți degusta la fața locului foarte multe dintre aceste bunătăți și licori bahice pentru că în zonă vor fi amplasate terase unde micii și pastrama vor sfârâi la foc continuu.

Tot în acest weekend, „Târgul cu Bunătăţi", ajuns la cea de-a IV-a ediţie, revine în Sinaia, în perioada 14 - 16 octombrie 2011, în centrul oraşului. Surprizele „delicioase" din acest week-end vor fi dulceaţa, oţetul şi siropul de trandafiri de la Ucea De Sus, Braşov, şi, pentru prima data în cadrul „Târgului cu Bunătăţi" plăcinta de Turnu umplută cu dovleac, varză, brânză sărată, dulce sau cu mere.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare