Profesorul Iulia Lincan ocupă locul al II-lea în preferințele ploieștenilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Iulia Lincan a avut, în 2011, cel mai mare număr de olimpici, din Prahova, la Informatică (foto: A. Policală)

Locul secund în campania noastră revine, la Ploiești, tot unei doamne: Iulia Lincan, profesor de Informatică la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul", cea care în 2011 și-a trecut în palmares titlul de „Profesorul anului" în Prahova, dețințând supremaţia la numărul de olimpici judeţeni şi naţionali.

În vârstă de 44 de ani, Iulia Lincan este absolventă a două facultăți „Matematică" (Universitatea Bucureşti) şi „Informatică"(UPG Ploieşti). „În primul an de profesorat am predat Matematică la Colegiul Spiru Haret, iar din al doilea an am ajuns la Colegiul Mihai Viteazul, unde m-am ocupat de Informatică. Sunt foarte ataşată de această unitate de învăţământ de elită deoarece şi eu am fost elevă aici", ne-a declarat Iulia Lincan, care de două decenii se dedică profesoratului.

Roadele muncii

Formatoare de olimpici, unii dintre ei fiind acum studenți la universități de prestigiu sau lucrând în echipe de performanță, cum ar fi Research de la Google, Iulia Lincan susține că la astfel de rezultate ajungi doar dacă îți respecți munca, te pregătești continuu și, mai ales, dacă știi să-și apropii elevii și să-i face să le placă materia care li se predă. Iar de aici până la succes mai este foarte puțin.   

Într-un sistem deficitar, cum este cel al Educației, satisfacțiile persoanle sunt foarte importante pentru a-l stimula pe profesor să vină și să lucreze cu plăcere.   „Cel mai mult mă bucură că încă avem copii pentru care se merită  să muncim. Sunt dispuşi să depună mult efort pentru a învăţa şi a obţine rezultate notabile", a afirmat Iulia Lincan", ne-a mărturisit dascălul. De altfel încearcă să le inducă ideea că efortul este necesar, dar poate fi placut ("utile dulci" cum spunea Horatiu) și că este întotdeauna răsplătit.

Elevii, a doua sa familie

Ploieşteaca este şefa Catedrei de Informatică a Colegiului „Mihai Viteazul". „Mă laud cât pot de mult cu elevii mei. Printre cei mai performanţi se numără Tiberiu Marin,  medaliat la Balcaniada de Informatică şi Vlad Berteanu, un fost elev, care are 21 de ani, este student, şi lucrează în echipa de Research de la Google. Sunt foarte mândră de ei. În general ţin legătura cu foştii mei elevi", a completat dascălul prahovean, care în cei 19 ani de când predă Informatică a pregătit sute de olimpici.

Pentru activitatea sa, Iulia Lincan, desemnată „Profesorul anului 2011", a fost premiată cu un laptop performant pe care i l-a dăruit fiului său, pe care-l consideră cea mai mare realizare a vieții sale. Mândria este cu atât mai mare, cu cât și copilul său împărtășește aceeași pasiune ca și ea.  „Este olimpic la Informatică, şi învaţă  în colegiul unde predau", a conchis Iulia Lincan.

În timpul liber, câștigătoarea locului al II-lea al campaniei noastre se relaxează citind și ascultând muzică.

MOTTO:

„Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența personalitatea/ Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii

Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat,/ Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învățat să iubesc/ Ca să pot să fiu iubit.

("Am învățat... " de Octavian Paler)

CV

-  Este căsătorită, are un copil

-  A absolvit Facultatea de „Matematică" (Universitatea Bucureşti) şi Facultatea de „Informatică" (UPG Ploieşti)

-  profesor de Matematică la Colegiul Spiru Haret (1992-1993)

-  profesor de Informatică la Colegiul Național „Mihai Viteazul" Ploiești (1993 - prezent)

-  este șef la catedra de Informatică la CNMV

-  profesor metodist și membru al Consiliului Consultativ la disciplina Informatica

-  coordonator al practicii pedagogice a studenților de la U.P.G Ploiești

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor