Primarii din Prahova nu vor cămine pentru bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei centre de sănătate şi un preventoriu TBC din Prahova figurează pe lista Ministerului Sănătăţii pentru a fi transformate în cămine pentru bătrâni.

Este vorba despre Centrele de Sănătate din Bălţeşti, Urlaţi şi Plopeni, precum şi Preventoriul TBC de la Poiana Ţapului, alături de alte 63 de spitale din ţară care trebuie transformate în cămine pentru bătrâni, sub sancţiunea sistării finanţării. Primarii în subordinea cărora funcţionează aceste unităţi trebuie să se înscrie în program până la sfârşitul lunii martie. Situaţia nu se vede, însă, la fel, şi din teritoriu.

„Preventoriul TBC din Poiana Ţapului nu se pretează pentru un azil de bătrâni aşa cum a propus ministerul, iar în plus bătrânii din Buşteni au case. Consiliul Local nu-şi poate permite să finanţeze un loc unde vin copiii mai mult în tabără. E vorba mai mult de copii fără posibilităţi materiale din toată ţara care sunt trimişi aici. Clădirea va avea o altă destinaţie", ne-a spus Emanoil Savin, primarul din Buşteni.

Refuz categoric

„Nu ne înscriem în acest program, chiar şi sub sancţiunea sistării finanţării. Oricum, alocam 7-8 miliarde de lei vechi anual, de la bugetul local, pentru spital, în afara banilor pentru dotări şi modernizare. Casa de Sănătate va trebui să deconteze serviciile medicale aşa cum procedează şi cu numeroase clinici private", ne-a spus şi Marian Machiţescu, primarul din Urlaţi.

În cele 67 de spitale din ţară sunt 677 de medici şi 2.085 de asistenţi medicali.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, în prezent sunt 130 de cămine pentru persoane vârstnice, unele susţinute de autorităţi locale, altele de ONG-uri sau societăţi private, în cadrul cărora sunt 7.154 de locuri. Alte 4.180 de persoane sunt pe listele de aşteptare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”