Prahova, sub avertizare de ploi, grindină şi vânt, până marţi seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meterologie a emis o informare de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, valabilă de duminică după-amiază până marţi seară

Astfel, potrivit ANM, din după-amiaza zilei de duminică 23 iunie, până în seara zilei de marţi 25 iunie, ora 23.00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în vestul, nordul, centrul ţării, la deal, la munte şi local, în special după orele amiezii şi la începutul nopţilor şi în celelalte regiuni.

Vor fi averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

În acelaşi interval de timp, în sudul şi în sud-estul ţării disconfortul termic se va menţine ridicat, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80.

Mai puteţi citi

Program redus al autobuzelor şi tramvaielor din Ploieşti în a doua zi de Rusalii

Program special la Starea Civilă din Ploieşti în a doua zi de Rusalii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă