Poliţist băgat în spital de un agresor cu probleme psihice. Omul legii intervenise să salveze un bărbat ameninţat de socrul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliţie care a intervenit la un conflict izbucnit pe fondul unor neînţelegeri în familie a ajuns la spital, cu mâna plină de sânge. Omul legii a fost tăiat cu cuţitul de agresorul pe care încercase să-l potolească.

Conflictul s-a petrecut sâmbătă în comuna prahoveană Ciorani. Potrivit unor surse judiciare, agentul de poliţie (50 de ani), cu o bogată exeperienţă în ordine publică, a fost solicitat prin 112 să intervină la domiciliul unei familii din comună unde izbucnise un scandal.

Protagonişti erau doi bărbaţi, socru şi ginere, care se încăieraseră pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Când a încercat să aplaneze scandalul, poliţistul a fost atacat cu un cuţit de către bărbatul mai în vârstă, conoscut cu probleme psihice. Agentul a fost tăiat la mână şi a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, motiv pentru care a fost transportat la spital.

Agresorul care ameninţa că se va sinucide, a fost şi el internat la spital, dar la secţia de Psihiatrie.

În cauză a fost deschid dosar penal pentru ultraj, loviri şi alte violenţe şi violenţă în familie.

Poliţistul se află în concediu medical, cazul fiind considerat accident de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model