„Ploieştiul în miniatură“, polul curiozităţii şi distracţiei pentru prichindei FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru o zi, copiii din Ploieşti au avut responsabilităţi de oameni mari. După ce au obţinut „paşaportul" pentru oraşul în miniatură, amplasat la Sala Sporturilor din municipiu, prichindeii au luat cu asalt toate instituţiile publice.

Cum e să ai între 7 şi 14 ani şi să ai responsabilităţi de om mare? Răspunsul la această întrebare l-au aflat sute de copii ploieşteni care, însoţiţi de părinţi sau bunici, au mers la primărie, școală, spital, poliție, biserică, bancă, pompieri, filarmonică, piață, poștă sau teatru de păpuși. Instituţiile au fost, bineînţeles, în miniatură, amplasate în parcul de la Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti.

„Accesul în mini-orăşelul construit de către voluntari cu experiență în activitățile cu copii s-a făcut pe baza unui «pașaport» primit la intrare. Cu acest «act de o zi» prichindeii au trecut pe la toate instituţiile de unde au primit informaţii, iar la final, în funcţie de cunoştinţele acumulate au primit şi un punctaj, în baza căruia au fost remuneraţi cu explo-lei de către banca din mini-orăşel, bani pe care cei mici i-au putut chelui la piaţă, librărie sau şi-au putut achiziţiona un bilet la teatru. Noi am anunţat acest program în şcoli şi văd că au dat curs un număr impresionat de persoane", ne-a declarat Teofil Braşov, organizatorul acţiunii.    

Meserii şi motivaţii inedite

Primele opriri au fost la echipajele Poliției, Jandarmeriei şi Ambulanţă, unde copiii au ţinut neapărat să testeze echipamentele aduse la eveniment. De pe margine, părinţii imortalizau primele contacte ale odraslelor cu motocicleta Poliţiei, maşina şi echipamentele de intervenţie ale Jandarmeriei sau cu aparatura din Ambulanţă.

„Mie mi-a plăcut cel mai mult maşina de jandarmi pentru că e mai închisă la culoare. Dar când o să fiu mare o să mă fac poliţistă", ne-a spus Ana Maria Preda (7 ani), una dintre participantele la evenimentul de ieri. Iar dacă îşi va duce planul la bun sfârşit s-ar putea să fie colegă cu Andi Stanciu (9 ani), care este foarte motivate să îmbrace uniforma de om al legii pentru a face ordine la el în cartier.

„Am auzit că sunt salariile mici, dar o să mă descurc. Eu vreau să fiu poliţist că să-i liniştesc pe scandalagii din cartierul Dorobanţu, unde stau eu", ne-a mărturisit Andi.

Informaţiile primite de la jandarmi şi echipamentele acestora l-au făcut şi pe Dănuţ Dumitru să ia o decizie în privinţa viitoarei cariere.

„Jandarm o să mă fac. Îmi place să apăr lumea. Am probat căştile şi poate îl conving pe tata să-mi ia şi mie una", ne-a declarat Dănuţ.

Ceva mai nehotărâtă s-a arătat Sabina Eparu (7 ani), căreia i-ar plăcea să se îndrepte spre o carieră muzicală sau să fie doctor... „de presiune".

Acţiuni binevenite

Atât membrii echipajelor de intervenţie, cât şi părinţii s-au arătat încântaţi de iniţiativa organizatorilor, subliniind că astfel de evenimente educative şi reacreative sunt binevenite.

„Îi apropie pe copii de noi ca şi instituţie. Ei sunt atraşi de motocicletă, de echipament, dar totodată află şi alte informaţii despre ceea ce înseamnă poliţie", ne-a declarat comisarul Călin Mihai Florin, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

La finalul activităților, copiii s-au putut înscrie în Clubul de Exploratori, unde se vor ocupa cu studiul naturii, îndemânări, proiecte în slujba comunității locale dar și noțiuni moral-spirituale și de prim-ajutor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!