Ploieşti: Zeci de micuţi s-au distrat în Tramvaiul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Distracţia este garantată pentru copii în acest tramvai

Pus în circulaţie mai devreme ca anul trecut, linia specială i-a atras pe micii călători încă din prima zi mai ales că dulciurile, desenele animate şi teatrul pentru copiii sunt câteva din surprizele oferite de Primăria Ploieşti celor care merg cu acest mijloc de transport

Ghirlande, brazi împodobiţi, ornamente cu Moş Crăciun şi spiriduşi şi multe alte decoruri inedite au fost montate în Tramvaiul Copiilor. Anul acesta, mijlocul de transport dedicat în exclusivitate celor mici a circulat în Ploieşti din data de 5 decembrie, cu o zi mai devreme decât anul trecut. Bucuria copiilor a fost imensă. „M-am urcat de la Nord şi o să cobor tot la Nord, este pentru prima dată când merg cu acest tramvai şi am primit şi o ciocolată. Este foarte frumos aici, cred că o să mai merg cu el şi în alte zile, îmi place cel mai mult bradul şi colindele", spune Georgiana Stan, o fetiţă din Ploieşti.

Cadouri şi multe suprize

Copiii au primit de la angajaţii Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, care au fost îmbrăcaţi special pentru acest eveniment, multe dulciuri, constând în ciocolată, biscuţiţi, sucuri sau napolitane. Încă de la primul drum al acestor tramvaie, zeci de copii, însoţiţi de părinţi s-au bucurat de călătorii. Potrivit angajaţilor RATP, în aceste mijloace se pot asculta colinde, iar începând de astăzi vor fi montate şi DVD-uri pe care cei mici vor putea vedea pe parcursul unei călătorii numai desene animate. Tot aici, actorii păpuşari vor interpreta zilele următoare piese pentru copii.

Orarul plecărilor

Tramvaiul Copiilor va circula până pe 13 decembrie pe traseele 101 şi 102. De luni până vineri, pe traseul 101, acest tramvai va pleca de la Spitalul Judeţean spre Gara de Sud, la orele 12.30, 15.00 şi 17.30. De la Gara de Sud spre Spitalul Judeţean, orele de plecare sunt 13.15, 15.45, şi 18.15. Pe traseul 102, tramvaiul va pleca de la Spitalul Judeţean spre Gara de Vest, la orele 11.30, 14.00 şi 16.30, iar de la Gara de Vest spre Spitalul Judeţean, la orele 12.00, 14.30 şi 17.00.

Program diferit în weekend

Sâmbătă  şi duminică graficul plecărilor va fi diferit, astfel, pe traseul 101, plecările vor fi de la Spitalul Judeţean spre Gara de Sud la orele 10.30, 12.40, 14.50, 17.00 şi 19.00, iar de la Gara de Sud spre Spitalul Judeţean la orele 11.05, 13.15, 15.25, 17.35 şi 19.35. Pe traseul 102, plecările vor avea loc de la Spitalul Judeţean spre Gara de Vest la orele 11.40, 13.50, 16.00 şi  18.10, iar de la Gara de Vest spre Spitalul Judeţean la orele 12.10, 14.20, 16.30 şi 18.30.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie