Ploieşti: Urme de iod radioactiv la Slănic. Nu trebuie să ne îngrijorăm!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe teste realizate de Institutul de Fizică Nucleară, pe mostre de apă colectate pe 27 şi 29 martie, precum în 2 aprilie, în zona Slănic-Prahova, au scos în evidenţă urme de iod radioactiv în apa de ploaie din zonă.

Directorul institutului, Nicolae Zamfir, a spus că prezenţa substanţei a fost observată şi în laptele de oaie, dar că "valorile sunt extrem de mici, fără impact asupra populaţiei şi mediului".

Vedeţi aici şi care sunt valorile detectate

Autorităţile din Prahova liniştesc, însă, populaţia. „Măsurătorile de la cele două staţii ale Autorităţii pentru Protecţia Mediului Prahova, de la Balele şi din Ploieşti, nu a indicat până acum  prezenţa iodului radioactiv", ne-a spus Mihai Buzea, directorul APM Prahova.

„Probabil că directorul Institutului de Fizică Nucleară nu ar fi trebuit să panicheze populaţia cu aceşti indicatori, mai ales că precizează că nu au impact asupra populaţiei. Noi nu avem nici un fel de date despre această informaţie", ne-a precizat şi Viorel Bogdan, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul