Ploieşti: Telverde, la Fisc, pentru nemulţumiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Public de Finanţe Locale Ploieşti continuă seria de metode revoluţionare prin care vrea să interacţioneze cu cetăţenii.

După reintroducerea „perceptorilor" - funcţionari ai serviciului care se deplasează la domiciliul ploieştenilor pentru a colecta taxe, impozite şi amenzi -, reprezentanţii serviciului au anunţat că, din 9 mai, va deveni operaţională o linie telefonică gratuită. La acest telverde, 0800.800.659, orice ploieştean nemulţumit de relaţia cu salariaţii SPFL, poate reclama ce l-a deranjat legat de acest serviciu şi funcţionarii acestuia.

Telefonul poate fi apelat de luni până joi, între orele 8.00 - 16.30, iar vinerea între orele 8.00 - 14.00.

Colectare la domiciliu

Tot de luni, se reia programul de colectare a taxelor şi impozitelor la domiciliu. Pe 9 mai şi 11 mai, între orele 16.30 - 19.00, funcţionarii vor ajunge la blocurile de pe strada Domnişori, nr.14, 16, 18, 84, 86 şi 88. Pentru a-i recunoaşte, echipele vor fi formate din câte două persoane care vor avea, pe lângă chitanţier, şi un ecuson emis de SPFL, precum şi legitimaţia de serviciu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!