Ploieşti: Taxe şi impozite mai mari cu 20% în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii autoturismelor de lux, dar şi cei ai caselor sau apartamentelor cu o suprafaţă mai mare de 200 de metri pătraţi, vor fi cei mai afectaţi.

În ultima şedinţă de Consiliu Local din acest an, aleşii ploieşteni le-au făcut cetăţenilor un cadou mai puţin aşteptat şi deloc dorit: o majorare cu până la 20% a taxelor şi impozitelor în 2010 pentru locuinţe, terenuri şi autoturisme.

Hotărârea respectă prevederile Codului Fiscal care specifică faptul că nivelul impozitelor şi taxelor locale poate fi majorat, anual, cu până la 20%.

Concret, dacă până acum, valoarea impozitului pentru o garsonieră de 30 de metri pătraţi din zona A a oraşului, era de 60 de lei, din 2010, aceasta va fi de 73 de lei.

Pentru aceeaşi zonă, un apartament cu două camere şi o suprafaţă de 50 mp va fi impozitat cu 121 de lei în loc de 100 de lei, un apartament cu trei camere şi 70 de mp cu 169 de lei în loc de 140 de lei, iar un apartament cu patru camere şi 100 de mp cu 242 de lei în loc de 201 lei.

 Luxul se plăteşte

Cu cât ai mai mult în proprietate cu atât eşti mai dator la stat! Cele mai semnificative creşteri la imobile se înregistrează în cazul locuinţelor cu o suprafaţă de 150 de mp şi la cele de 200 de mp. În aceste cazuri, valoarea impozitului creşte de la 301 la 381 de lei, respectiv de la 442 la 532 de lei.  

În ceea ce priveşte autoturismele, pentru o maşină cu o capacitate cilindrică între 1.601 şi 2000 cmc, creşterea impozitului este de la 49 la 56 de lei, adică tot aproximativ 20%.

Maşinile de lux, puternice şi cu mulţi "cai" la bord, de peste 3001 cmc, vor fi impozitate pe măsură, cu 220 de lei în 2010, în loc de 180 de lei.

"Exact asta ne lipsea, o mărire de impozit la apartament. Noi, bătrânii, ne contabilizăm fiecare leuţ ca să putem trăi de la o pensie la alta, iar orice majorare ne face să tăiem din banii de medicamente sau de mâncare. E foarte greu", ne-a mărturisit Elena Nedelcu, proprietară a unui apartament de două camere.

Facilităţi pentru buni-platnici

Ploieştenii vor beneficia în continuare de reducerea de 10% din valoarea totală a impozitului dacă îşi vor achita integral, până la 31 martie, dările. Este binecunoscut acest fenomen în Ploieşti, în special în cazul pensionarilor.

Pentru a fi siguri că vor beneficia de reducere, aceştia se aşează la cozi interminabile la casieriile Serviciului Public de Finanţe Locale încă din primele zile ale anului.   

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală