Ploieşti: Stagiunea Teatrului Equinox începe, mâine, cu un spectacol eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De mâine, se joacă teatru pe scena Equinox-imagine arhivă

Unii dintre actorii care au interpretat rolurile din piesa „Meşterul Manole" în ultimii 16 ani, la Teatrul Equinox din Ploieşti, vor urca pe scenă, din nou, mâine, la debutul stagiunii 2010-2011.

„Meşterul Manole" este o piesă care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Teatru de la Vratza, Bulgaria, fiind distins cu marele premiu.

Actorii care au interpretat diferite roluri din această piesă în cei 16 ani de când ea este jucată, vor urca pe scenă mâine, de la ora 18.00, pentru a marca, astfel, debutul stagiunii 2010-2011.

În rolurile principale vor evolua Ion Streche, Emilia Dan Vasile, Suzana Marin, scenariul, scenografia şi regia spectacolului fiind semnate de Mihai Vasile care este şi directorul Teatrului Equinox.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV