Ploieşti: Gheorghe Ionescu şi-a dedicat viaţa handbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenorul Gheorghe Ionescu a fost prin toată lumea

În cei 42 de ani de  handbal, a antrenat zeci de echipe din toată lumea şi a avut rezultate de care este mândru şi despre care îşi aminteşte cu drag de fiecare dată.

Este o persoană comunicativă, căreia îi place să stea între oameni şi să îi facă să râdă. Acest lucru l-a ajutat pe Gigi Ionescu să se acomodeze în orice colţ din ţară şi din străinătate unde a ajuns graţie pasiunii sale de-o viaţă, hadbalul.

Spune că a optat pentru meseria de antrenor pentru că iubeşte foarte mult copiii. „Am început să antrenez încă din anul trei de facultate o echipă de băieţi de la Şcoala nr.3. Ulterior am avut două calificări la turneul final de juniori, după care am plecat la Baia Mare unde am înfiinţat un centru de copii şi juniori".

A antrenat echipele de handbal din Baia Mare şi Oradea, după care a plecat la Mureş, unde a câştigat în premieră cupa şi campionatul naţional.

„A fost un şoc pentru toată lumea, inclusiv pentru mine. Nimeni nu se aştepta". Gigi Ionescu spune că cele mai mari satisfacţii în handsal le-a avut la Vâlcea.

„În Vâlcea am câştigat primul campionat din istoria echipei, în total au fost patru campionate şi trei cupe plus cupa Federaţiei Internaţionale de Handbal". Timp de un an de zile a fost antrenor principal la echipa naţională a României, obţinând locul şapte la campionatul mondial din Austria şi Ungaria.

Antrenor pentru străini

Gigi Ionescu a antrenat şi echipe de handbal din Ungaria, Israel, Iugoslavia, Cipru, Siria şi Congo. Experienţa din Congo a fost însă una de neuitat.

„În Congo am trăit o experienţă fantastică. Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost sărăcia oamenilor şi din această cauză foarte mulţi copii vor să facă sport pentru a pleca în altă parte, în Franţa în principal".

Antrenorul nu ştia să vorbească franceză absolut deloc, iar în engleză nu se putea înţelege cu jucătoarele. De aceea a fost nevoit să înveţe să vorbească franceza, prinzând din zbor cele mai uzuale expresii.

Senzaţii tari

Gigi Ionescu a degustat în Congo preparate din bucătăria specifică zonei şi a testat pe propria piele ce înseamnă să fii îmbrăcat în costum şi cravată la peste 40 de grade celsius.

„Am mâncat pentru prima dată broască ţestoasă, caiman, crocodil, gazelă, şarpe. Mâncarea era bine pregătită, mi-a plăcut. Singurul lucru pe care nu l-am mâncat a fost maimuţa".

Antrenorul a avut şi experienţe mai puţin plăcute în ţara africană. S-a îmbolnăvit de malarie şi de râie. „Malaria am făcut în urma unei pişcături de ţânţar pe când mă aflam la pescuit. De râie nu este greu să te îmbolnăveşti. Există risc la tot pasul, chiar şi când dai mâna cu cineva. De malarie am scăpat în vreo trei zile, dar cu râia m-am chinuit două săptămâni".

Din octombrie 2008, Gigi Ionescu antrenează echipa de handbal CSM Ploieşti.

Unde v-a plăcut cel mai mult?

Cel mai mult mi-a plăcut în România, însă puteam să am şi în străinătate o siguranţă şi o viaţă decentă. Probabil că răceala oamenilor m-a determinat de fiecare dată să mă întorc în ţară.

Cum este să trăieşti în atâtea locuri într-o viaţă?

Felul meu de a fi şi de a intra în legătură cu oamenii m-au ajutat să mă acomodez peste tot pe unde am fost. Pentru un bucureştean este greu să trăiască în Ardeal însă mie mi-a plăcut acolo, iar ei au apreciat că nu i-am păcălit.

Ce-i place

„Cel mai mult îmi place pescuitul. De fiecare dată când am un pic de timp liber, merg la pescuit. Îmi place ca pe marginea apei să îmi fac planuri de viitor în handbal. Nu prea mai am timp de altceva. Viaţa mea se împarte între handbal şi pescuit".

Ce nu-i place

„Nu-mi place atitudinea oamenilor, răutatea care s-a instalat în oameni după Revoluţie. Lipsurile şi dorinţa fiecăruia de a avea mai mult au transformat lumea şi mi-au transformat prietenii care s-au cam îndepărtat".

Profil

Născut:
31.01.1943, Bucureşti

Studii:
Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

Familie:
Căsătorit, doi copii

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde