Ploieşti: Doi turişti blocaţi au fost salvaţi din Valea Caraimanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul avea traumatisme cranio-cerebrale când a fost scos din apă

Doi bucureşteni au fost recuperaţi ieri după-amiază, de salvamontişti, de pe unul dintre cele mai periculoase trasee din Munţii Bucegi.

Turiştii, un băiat şi o fată de 29 şi respectiv 23 de ani, porniseră pe un traseu greu accesibil chiar şi alpiniştilor experimentaţi. Cei doi nu erau la prima drumeţie pe munte, de aceea s-au încumetat să aleagă un traseu complet necunoscut - Valea Seacă a Craimanului, însă cunoştinţele lor teoretice nu i-au ajutat foarte mult.

Tinerii bănuiau că ascensiunea va fi dificilă, însă nu şi-au închipuit că vor avea nevoie de corzi şi hamuri ca să poată înainta. La jumătatea marcajului, au rămas blocaţi pe stâncile ude de sub o săritoare; de-acolo au cerut ajutorul salvamontiştilor. Până şi salvatorilor montani le-a fost greu să ajungă la cei doi imprudenţi. „Este un traseu foarte dificil şi s-au blocat încă de la prima săritoare. Operaţiunea de salvare a durat aproximativ cinci ore", ne-a spus Gheorghe Haiduc, şeful Salvamont Buşteni.

Turiştii au fost aduşi la baza muntelui, în siguranţă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort