Ploieşti: Cristina Lupu asigură ordinea de la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra îmbină utilul cu plăcutul atunci când merge în patrulare prin parcurile şi cartierele ploieştene pentru a asigura ordinea şi liniştea publică.

S-a angajat la Poliţia Locală acum trei ani şi jumătate, pentru că şi-a dorit, întotdeauna, să îi ajute pe cei din jur şi să lucreze în aer liber.

„Nu-mi place să stau închisă într-un birou. Înainte am lucrat ca dispecer la o firmă de pază şi îmi doream altceva. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a lucra la ordine publică, pentru că era în primul rând o provocare pentru mine. Ca fată, a trebuit să câştig încrederea colegilor şi pot spune că am reuşit şi că am avut un colectiv minunat", povesteşte Cristina.

Poliţista spune că a avut parte şi de evenimente mai puţin plăcute pe parcursul patrulărilor în diverse zone ale oraşului, însă prin vorbă, acestea s-au rezolvat fără a degenera într-un conflict fizic. Anul trecut, pe 9 martie, Cristina Lupu a ales să se transfere la gruparea călare din cadrul Poliţiei Locale, fiind singura femeie de aici. „Îmi plac caii foarte mult şi de aceea mi-am dorit să mă transfer. Nu ştiam să călăresc, dar am învăţat şi pot spune că sunt îndrăgostită de ceea ce fac", se destăinuie Cristina.

Calul Cristinei se numeşte Ulysse, este de rasă pur sânge englez şi are 12 ani. „În fiecare dimineaţă, îi dau de mâncare, mă ocup de pansajul animalului, ceea ce înseamnă ţesălat, curăţarea copitelor, iar după aceea îl scot la antrenament. Acest lucru este indispensabil pentru igiena şi sănătatea sa. Toaleta zilnică este şi o ocazie de a verifica în ce stare se află pielea calului, membrele şi copitele", explică tânăra.

Poze alături de copii şi mirese

Atunci când începe să se încălzească afară, Cristina merge în patrulare, alături de alţi colegi în parcul de la Sala Sporturilor şi în parcul Constantin Stere pentru a asigura liniştea şi ordinea publică.

„Pentru că este vorba despre nişte parcuri cu suprafeţe considerabile, este mai practic să asigurăm ordinea de această manieră", spune tânăra. Cei mai fericiţi sunt copiii care admiră animalele şi vor să se fotografieze alături de acestea. Însă, nici adulţii nu fac excepţie: „Am făcut poze şi cu mirese care veniseră în parc după nuntă pentru a realiza mai multe fotografii şi au vrut să aibă ca amintire şi poze cu noi. Este o senzaţie plăcută să vezi că lumea te priveşte cu admiraţie".

Cristina patrulează şi în zonele rău famate ale Ploieştiului unde accesul maşinilor este limitat.  Gruparea călare a Poliţiei Locale este prezentă şi în fiecare duminică la cursele de trap care au loc pe hipodromul din Ploieşti, dar şi la diverse manifestări, parade şi festivaluri.

Întrebări şi răspunsuri

Cum vă înţelegeţi cu Ulysse?

Pot să spun că ne înţelegem din priviri. Calul nu mai are nevoie să-mi audă glasul pentru a mă recunoaşte, simte mirosul. Şi dacă îi mai dau şi ceva dulce, atunci chiar mă iubeşte. Contează foarte mult că, dintotdeauna, mi-au plăcut caii.

Vă este greu ca femeie să practicaţi această meserie?

Nu, chiar deloc. Mi-a plăcut încă de la început şi nu mă văd făcând altceva. Îmi place să am grijă de Ulysse şi nu mi se pare ceva greu. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a lucra la ordine publică, pentru că, în primul rând, a fost o provocare pentru mine.

Ce-i place

„Îmi place tot ce e frumos: florile, copiii, animalele. Îmi plac plimbările în natură şi pe malul mării. Am stat 12 ani în Năvodari şi îmi aduc aminte cu plăcere de acea perioadă".

Ce nu-i place

„Nu-mi plac minciuna şi lucrul manual. Nu-mi place stresul, îmi place să fac lucrurile lin, în ritmul meu, pentru că dacă mă grăbeşte cineva de la spate îmi este mai greu".

Profil

Născută: 27 martie 1969, Ploieşti

Studii: Şcoala Postliceală de tehnician secretariat - Colegiul Virgil Madgearu

Familie: căsătorită, trei copii

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG