Ploieşti: Costin Teodorescu, un actor între joc şi joacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este un actor debutant dar foarte talentat, care a reuşit în scurt timp să se bucure de succes la public, graţie eforturilor lui şi pasiunii imense pentru teatru.

La vârsta de 18 ani, după o petrecere la care a participat, la Bucureşti, una dintre invitate i-a spus tânărului că o trupă de teatru din Ploieşti caută actori.

După două săptămâni în care s-a tot gândit ce să facă, s-a decis să încerce. Astfel, Costin s-a prezentat la preselecţie.

„Am ajuns la Casa de Cultură a Studenţilor, unde se ţinea castingul şi am vorbit cu doamna Antoneta Trifu, regizoarea trupei. Am primit pe loc un rol în piesa „Jocul de-a vacanţa" şi de atunci am început să joc teatru", îşi aminteşte tânărul.

Cu prima lui piesă a participat la un festival studenţesc la Iaşi, unde trupa sa a câştigat şi un premiu. „Iaşiul a rămas oraşul meu de suflet pentru că acolo am avut primul meu contact cu publicul", spune actorul.  Între 2005 şi 2008, cât a jucat la Casa de Cultură a Studenţilor, el a primit foarte multe roluri atât în piese de dramă, comedii dar şi scenete sau pantonime.

 

O nouă etapă

În 2008 Costin a fost admis la Facultatea de Teatru Bucureşti, la clasa profesorilor Eusebiu Ştefănescu şi Rodica Mandache.

Reuşita lui a însemnat un vis împlinit, mai ales că a avut ocazia să înveţe, de la cei doi profesori extraordinari, multe lucruri legate de teatru şi de profunzimea actului artistic.

„Jucasem foarte mult la Ploieşti, eram pasionat de ceea ce făceam dar munca la facultate alături de oameni profesionişti  m-a făcut să o iau de la capăt. Nu am păstrat din actorul amator care am fost decât dorinţa de muncă şi de a face cât mai bine ceea ce trebuie", spune Costin.

În facultate el a fost surprins să vadă că este altfel decât îşi imaginase, că există reguli stricte care te obligă la seriozitate şi te maturizează foarte mult. De-a lungul celor trei ani de studiu, el a interpretat roluri diverse din piese realiste, dar şi pise scrise Shakespeare sau Caragiale. Primul spectacol în faţa unui public avizat l-a susţinut în 2009, când a jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti patru roluri, în cadrul examenului de semestru.

 

Premiu  muzical

În 2008, Costin a participat la un concurs de muzică organizat de un post de televiziune naţional şi prezentat de Andra.

Fiind foarte pasionat de muzica românescă veche, el a avut ocazia să-şi arate cunoştinţele în domeniu dar şi dragostea pentru acest gen.

În urma etapelor de concurs, Costin a reuşit să câştigele marele premiu pus în joc de către televiziune, însă, după participarea la emisiune, a fost contactat de un regizor important care i-a propus să prezinte un spectacol pentru copii.

„De un an de zile îl joc peste tot în ţară şi chiar dacă este un spectacol diferit de stilul meu artistic m-am ambiţionat foarte tare să îl fac bine şi să reuşesc să îl joc aşa cum trebuie.

Personajul lui a ajuns, în timp, să îmi fie foarte drag şi mi-a devenit chiar prieten", spune, încântat, tânărul actor.

Reprezentaţia gen „one-man-show" este, după cum spune el, dedicată copiilor şi nu numai, însă bucuria pe care o aduce în sufletele celor mici este dovada succesului lui, în faţa unui public pretenţios.

 

Întrebări şi răspunsuri

Ai un actor preferat?

Iubesc foarte mult actorii, consider că cei mari sunt şi foarte buni şi nu-mi place să-i cataloghez.

Aş juca oricând cu plăcere alături de orice actor pe o scenă sau pe un platou de filmare.

Îmi doresc foarte mult să joc în orice film care merită şi este făcut bine. Până acum am prezentat un matinal la un post de televiuzine local, în 2007, alături de o colegă, dar am filmat şi în câteva reclame difuzate pe posturile naţionale.

 

Unde îţi doreşti să ajungi?

Vreau să joc teatru la Ploieşti, la Teatrul „Toma Caragiu", pentru că îl consider cea mai bună variantă pentru sufletul meu.

Mi-ar mai plăcea să am o colaborare şi la Bucureşti însă îmi doresc să fiu angajat la teatrul ploieştean.

Sunt genul de persoană care se duce oriunde pentru activităţi care ţin de teatru, cultură şi în general artă.

 

Ce-i place:

Iubeşte teatrul dar şi muzica de calitate, fiind atras mai ales de muzica soliştilor români care au intrat într-un con de umbră, însă ascultă şi ritmurile artiştilor tineri, în vogă în acest moment.

Adoră să viziteze muzee, mănăstiri, parcuri şi alte obiective turistice din ţară. Fiind pasionat de călătorii, a ajuns să cunoască la perfecţie toate oraşele din România.

Îi plac foarte mult şi poeziile şi a memorat până acum foarte multe versuri.

Ce nu-i place:

„Cel mai tare urăsc că românii noştri nu cunosc limba română şi nu vorbesc corect din punct de vedere gramatical.

Nu fac un minim de efort să vorbească corect, însă mulţi dintre cei care fac greşeli de exprimare apar şi la televizor, sunt reporteri, prezentatori, iar greşelile lor sunt grave.

De asemenea nu îmi place lipsa de dragoste a oamenilor faţă de semeni", explică tânărul.

PROFIL

NĂSCUT:

21 mai 1986, Ploieşti

STUDII:
Student Facultatea de Teatru Bucureşti, absolvent Facultatea de Ştiinţe Economice, Ploieşti

FAMILIE:
Necăsătorit

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu