Ploieşti: Comandantul Centrului Zonal de Selecţie Breaza va fi judecat pentru trafic de influenţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colonelul Constantin Richea, comandantul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza este cercetat de DNA pentru fals intelectual, uz de fals, traffic de influenţă şi abuz în serviciu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 112 inculpaţi, din care doi generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali candidaţi la selecţii şi concursuri organizate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în unităţile din Breaza şi Piteşti.

În total s-a stabilit că, în această grupare infracţională, o parte din inculpaţi au pretins şi au primit de la candidaţi echivalentul a peste 82.000 euro ca preţ al traficării influenţei.

Printre aceştia se află: gen. brigadă Ion Marian, colonel Belciug Vasile, lt. colonel Crăciuneanu Dan Costel, maior Onel Crinu Ionuţ şi alţii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009-2010, la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza au fost organizate, în mod succesiv, mai multe activităţi de selecţie a unor candidaţi pentru a deveni militari profesionişti (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldat sau gradat voluntar) precum şi selecţii pentru elevi sau studenţi în vederea admiterii la o serie de instituţii de învăţământ militar. Selecţia consta în probe eliminatorii psihologice şi de aptitudini fizice.

Folosindu-se de puterea funcţiilor şi a gradelor militare pe care le deţineau, inculpaţii cu funcţii de conducere au acţionat în aşa fel încât unii candidaţi să promoveze în mod ilegal, după ce primiseră subiectele la unele probe scrise, în schimbul unor sume de bani. Astfel, promovarea candidaţilor dispuşi să apeleze la metode frauduloase s-a făcut în detrimentul candidaţilor care ar fi trebuit, în mod legal, să fie declaraţi admişi la aceste concursuri şi selecţii.

În cursul anilor 2009 şi 2010, inculpatul general de brigadă Ion Marian, în calitate de adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a exercitat în mod repetat presiuni şi acte de influenţare asupra inculpatului colonel Richea Constantin, comandantul Centrului Zonal Breaza (preşedinte al comisiei de selecţie), pentru a-l determina să favorizeze anumiţi candidaţi care susţineau probe în vederea selecţiei la respectiva unitate.

Modalitatea practică gândită de inculpatul Ion Marian a constat în aceea că, de fiecare data, îl trimitea pe finul său, inculpatul maistru militar Din Dragoş, cu o serie de bileţele pe care erau scrise numele candidaţilor pentru a le preda comandantului Centrului Zonal Breaza. Acest mod de relaţionare avea în vedere conspirarea activităţilor frauduloase, în sensul evitării discuţiilor telefonice.

În acest mod, în perioada 2009-2010, comandantul Centrului zonal de selecţie şi orientare Breaza a primit bileţele conţinând numele a 51 de candidaţi pe care i-a declarat admişi în mod ilegal, deoarece aceştia obţinuseră rezultate sub baremul legal.

În anul 2010, inculpat locotenent colonel Crăciuneanu Dan Costel, din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov, a exercitat, prin intermediar, acelaşi tip de influenţe asupra comandantului Centrului Zonal Breaza Richea Constantin, în scopul favorizării unui număr de 10 candidaţi, de la care a pretins şi primit sumele de 8.150 euro şi 6.300 lei ca preţ al traficării influenţei.

Procesul va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!