Ploieşti: Cine dă bani pentru Fosta Maternitate?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Cine dă bani pentru Fosta Maternitate?

Secţia Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a intrat în reabilitare, dar fondurile nu ajung pentru schimbarea instalaţiei electrice şi a celei sanitare.

Una dintre cele trei clădiri din cadrul secţiei auxiliare a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti situată pe Strada Buna Vestire din Ploieşti, locaţie cunoscută de localnici sub numele de „Fosta Maternitate”, a intrat în renovare, dar banii alocaţi pentru acest proiect nu sunt suficienţi. Este vorba despre o clădire în care funcţionează Secţia Psihiatrie, veche din anul 1925.

Lucrările au început cu acoperişul şi exteriorul şi urmează să se execute şi o consolidare, dar nu sunt bani suficienţi alocaţi de Consiliul Judeţean Prahova pentru înlocuirea instalaţiei electrice, a celei sanitare, precum şi pentru alte dotări. În aceste condiţii, managerul instituţiei aşteaptă eventuali sponsori să contribuie la o reparaţie cu adevărat capitală a secţiei.

Cât costă reabilitarea, ce doreşte conducerea unităţii să facă şi când vine rândul celorlalte secţii aflate în aceeaşi curte, aflaţi citind "Adevărul de Seară" Ploieşti de mâine.